A observat trenul, dar a crezut că poate să traverseze în siguranţă. Zăpada de pe drum i-a stricat, însă, toate planurile. În momentul în care a încercat să accelereze, autoturismul a derapat şi nu a reuşit să treacă peste linii. Mecanicul trenului a reuşit să frâneze, dar nu destul pentru a evita impactul.
Doi răniţi
Două persoane din maşină, şoferul şi un pasager, au fost rănite, fiind transportate la Spitalul Judeţean Arad. Medicii de la Urgenţe au declarat că rănile suferite sunt uşoare, vieţile acestora nefiind puse în pericol. Niciunul dintre călătorii din tren nu au avut de suferit în urma accidentului.
Întârzieri
În schimb, programul curselor dintre Arad şi Nădlac a fost dat peste cap cu totul. Peste două ore şi jumătate a fost blocată circulaţia pe linia feroviară dintre cele două localităţi, fiind afectate trei trenuri care făceau legătura între Arad şi Nădlac. Martorii prezenţi la faţa locului spun că şoferul ar fi fost sub influenţa băuturilor alcoolice, dar poliţiştii aşteaptă rezultatul analizelor de sânge pentru a putea continua cercetările în acest caz.
JA-A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!