ARAD. Un arădean care și-a lăsat mașina parcată pe un loc neamenjat, într-o parcare rezidențială din cartierul Alfa, s-a trezit câteva ore mai târziu… fără mașină. Pentru că mașina limita accesul la containerele modulare proaspăt instalate, unul dintre locuitorii cartierului a făcut apel la de pe acum cunoscuta “Tanti Rodi”. Autoturismul cu pricina a fost ridicat de la fața locului, arădeanul neinspirat fiind nevoit să și-o recupereze contra cost.
Astfel de situații vor fi întâlnite tot mai des în parcările rezidențiale, pentru care a fost conceput un nou regulament. Acesta s-a aflat la transparență pentru 30 de zile, de la jumătatea lunii noiembrie, și își așteapă votul în Consiliul Local Municipal.
Amenzi mai mari
Noul proiect prevede câteva contravenții la prezentul regulament care vor fi sancționate mult mai drastic, dacă hotărârea va trece de Consiliul Local în forma actuală. Astfel, ocuparea unui loc în parcarea de reşedinţă fără contract de închiriere se va sancţiona cu amendă de la 500 de lei la 1.000 de lei, aplicabilă proprietarului vehiculului. Vechiul regulament prevedea o amendă cuprinsă între 300 și 400 de lei.
Creștere la fel de spectaculoasă a amenzii se prevede pentru deteriorarea platformei de parcare, precum şi a indicatoarelor, marcajelor, însemnelor/plăcuţelor sau a dispozitivelor de blocare amplasate de către operator pentru rezervarea locurilor de parcare atribuite. Astfel, contravenienții vor putea fi sancționați cu sume cuprinse între 500 de lei la 1.000, față de maximul de 500 de lei prevăzut în vechiul regulament. O altă noutate este că, potrivit noilor prevederi, contravenientul va fi obligat să reparare prejudiciul produs, calculat conform devizului de lucrări.
Sancțiuni noi
Proiectul introduce sancțiunile pentru o serie de contravenții noi la prezentul regulament. Astfel, executarea de lucrări de reparaţii şi întreţinere a autoturismelor pe locurile de parcare se sancţionează cu amendă de la 300 la 400 lei; este interzisă staționarea vehiculelor de transport persoane, încadrate în categoria minibuz (între 10-17 persoane pe scaune) sau autocare, în parcările de reședință și se sancţionează cu amendă de la 300 la 400 lei; în parcările de reședință este interzisă staționarea vehiculelor transport marfă, autoutilitare, remorci, platforme auto tip trailer, cu excepția desfășurării unor activități de descărcare sau preluare încărcătură și se sancţionează cu amendă de la 300 la 400 lei; ocuparea locurilor destinate încărcării autovehiculelor electrice și hibride se sancţionează cu amendă de la 300 la 400 lei.
Acces la baza de date
Practic, ca urmare a noului regulament, polițiștilor locali le va fi mult mai ușor să aplice amenzi celor care ocupă fără drept parcările rezidențiale. Potrivit directorului DGPLA, Adrian Toma, se dorește ca Poliția Locală să aibă acces la baza de date a RECONS pentru a putea verifica în timp real cui aparține mașina parcată pe un loc de parcare licitat.
Trimite articolul
XMai ramane doar sa scapam de ordinarii aia din Santana care parcheaza bmw ul pe bordura in parcarea mediana 2 …
Cum sint parcate pe trotuar și spațiul verde în zona 500 Micălaca în fiecare zi ar trebui ridicate sute de mașini
-
Dane ,de acea ai insomnii??????????
Dar cele din Vlaicu vis a vis de politia care sunt parcate pe spatiul verde si circula pe trotuar pentru a iesi pe drum pe cand le vedeti.
Da frate astia sunt pericolul cel mai mare, nu sunt aia care au masina parcata pe o banda cum este in Gradiste sau alte zone rezidentiale unde stau toti coruptii din primarie si parlament , normal ca daca suna careva sa ii toarne imediat e turnat de Pol Locala inapoi, aia nu sunt pericol , blocheaza vizibilitate , biciclistii nu au pe unde trece, acolo nu e o problema, tara de hoti , corupti etc
Amenzi de la 1000 de lei in sus.
il sufla in duda la proces. nu e marcat locul cu oprirea interzisa, omul a crezut pe buna dreptate ca e parcare. “containerele modulare” ce statut juridic au ? insemne ? etc.