ARAD. Judeţul nostru are cinci vehicule istorice omologate. Atestarea acestora a fost făcută de Retromobil Club România – Asociatia Naţională a Posesorilor şi Restauratorilor de Vehicule Istorice (afiliată la Federaţia Internaţională a Vehiculelor Vechi, FIVA). Numărul vehiculelor istorice din Arad este, însă, destul de mic faţă de alte zone ale ţării. Dar despre ce maşini vorbim?
Este vorba de trei modele M 461 (prima maşină de teren fabricată în România, ARO), un autovehicul GAZ 69A (maşină de teren rusească) şi un exemplar Mercedes fabricat în 1973. „Cele trei modele M461 sunt fabricate în 1974, 1970, respectiv 1963. Unul dintre ele se află în stare perfectă de funcţionare, altul este în curs de re-re-restaurare, iar al treilea a fost vândut unui cumpărător din Bucureşti şi va ieşi din statistica locală. Modelul GAZ 69A este fabricat în 1965 şi este foarte bine conservat. În ceea ce priveşte Mercedesul, din cauza unor pete de rugină, urmează să fie pus, curând, în restaurare” – precizează Cristian Şoimoşan, reprezentant judeţean al Retromobil Club România.
Dincolo de cele cinci vehicule istorice atestate, Aradul ar mai avea şi altele care îndeplinesc condiţiile legale de omologare, însă proprietarii lor nu sunt interesaţi de acest demers. De ce? În principal pentru că beneficiile atestării sunt prea mici în comparaţie cu costurile procedurii de omologare. Ne referim aici mai ales la proprietarii de maşini Dacia 1300, 1310 sau 1100.
Din pasiune
Aproximativ două luni de zile durează procedura omologării unui vehicul istoric, începând de la depunerea cererii de înscriere a proprietarului maşinii în Retromobil Club România, până la eliberarea de către RAR a noii Cărţi de Identitate a Vehiculului.
„Procedura omologării s-a simplificat destul de mult, cheltuielile sunt minime: 130-150 de euro. Însă nici beneficiile nu sunt foarte mari. Cele mai importante dintre acestea sunt scutirea de impozit şi gratuitatea rovignetei. Dar există şi o condiţie mai puţin plăcută, impusă deţinătorilor de vehicule istorice: toate verificările tehnice să se facă exclusiv la RAR, nu la staţiile ITP” – susţine Cristian Şoimoşan. Potrivit reprezentantului judeţean al Retromobil Club România, în Arad sunt şase membri activi ai asociaţiei, principalul lor punct comun fiind pasiunea pentru maşinile istorice.
Lor li se alătură şi alţi arădeni iubitori de vehicule istorice, deţinători de maşini de legendă care nu doresc, însă, omologarea bijuteriilor pe patru roţi. Sunt doar împătimiţi ai fenomenului şi atât. Între aceştia, un caz aparte se cuvine a fi menţionat, cel al unui arădean care deţine nu mai puţin de cinci vehicule istorice marca Volvo – toate înmatriculate şi omologate în Belgia, ţară care oferă mult mai multe beneficii persoanelor cu acest statut.
Citiți principiile noastre de moderare aici!