ARAD. Compania de Apă Arad anunţă că a achiziţionat, la finalul anului 2023, două autospeciale combinate, maşini care au ieşit, începând de miercuri, 17 ianuarie, pe teren. „Este vorba de două utilaje care vor asigura servicii de vidanjare și desfundare a canalizării și vor deservi tot județul. Cu tehnologie de ultimă generație și performanțe remarcabile, autocombinatele sunt dotate cu pompe de vid pentru absorbţie şi pompe de înaltă presiune pentru curăţarea canalelor şi ţevilor”, spun cei de la Compania de Apă.
Cele două autospeciale completează parcul de utilaje al Companiei de Apă Arad, iar achiziția a fost imperios necesară pentru a asigura servicii optime de curățare și întreținere a conductelor de canalizare.
„Compania de Apă Arad revine cu rugămintea ca arădenii să fie conștienți că funcționarea optimă a sistemului de canalizare depinde și de ei. La prima ieșire în teren a autospecialelor, doar din zona blocurilor de pe strada Nicu Aristide Dragomir, au fost evacuați din sistemul de canalizare peste 10 saci plini cu șervețele umede și alte materiale. Șervețelele umede și reziduurile de alimente grase aruncate necorespunzător în canalizare creează blocaje, care apoi provoacă înfundarea sistemului și previn drenajul neîntrerupt și continuu al apelor uzate”, mai spun cei de la Compania de Apă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!