“Având în vedere că ne aflăm la începutul sezonului estival 2021, iar ștrandul Neptun reprezintă un complex de agrement și relaxare de care ne bucurăm nu doar noi, arădenii, ci și vizitatorii din alte județe, Direcția Generală Poliția Locală Arad vă informează asupra acțiunilor de control și sancționare a faptelor de natură contravențională privind oprirea/staționarea neregulamentară a autovehiculelor pe ștrandul Neptun”, anunţă reprezentanţii municipalităţii.
Aceştia mai spun că “polițiștii locali vor intensifica acțiunile de constatare și sancționare a șoferilor indisciplinați, care ignoră semnificația indicatoarelor rutiere din zona de referință și nu respectă normele de circulație rutieră, parcând autovehiculele de o manieră care blochează accesul, ori pe aleile pietonale sau chiar pe spațiul verde”. Drept urmare, ne informează Primăria, şoferii care vor opri neregulamentar vor fi sancţionaţi cu 2-3 puncte de amendă şi două puncte de penalizare, iar cei care vor staţiona neregulamentar se vor alege cu 4-5 puncte de amendă, cu trei puncte de penalizare, dar şi cu ridicarea maşinilor.
Ştrandul Neptun pune la dispoziţie peste 100 de locuri de parcare pentru vizitatori. Prea puţin, am spune noi, pentru afluxul de persoane care intră în baza de agrement, în special în weekend.
Trimite articolul
XDar masinile ăparcate ilegal la perla si la debarcaderul de langa faleza au regim special ? De ce se micsoreaza anual cate putin suprafata inierbata a parcului de langa carciuma Bottega a dlui Tuduce numai ca sa inacapa masinile amicilor numitului domn.sa vada lumea cine ii sunt amici si cine ii sta alaturi patronului carciumii respective diminuati zona verde ?
Normal ar fi ca TOATE masinile sa fie parcate in afara strandului dar la noi in comuna cocalarul trebuie respectat si servit.
Aradeanu devenit o amarâtă de zdreanță proastă și umilă.
Sunt în stare polițiștii sa facă deosebirea intre oprire (pentru a descărca anumite bunuri sau coborirea unor persoane,pe o scurta dirata) și parcare ? Dacă da,măsură e justificata.
-
Da, sint. Te vad ca descarci una alta si iti lasa timp la dispozitie sa iti duci bagajele si apoi sa revii sa muti masina.
Asteptam sa vina si in cartiere sa faca acelasi lucru, s-au facut parcari noi dar multi tot parcheaza ilegal pe margine si incurca, va asteptam si prin cartiere
De ce numai de pe strand??
“respecta indicatoarele rutiere montate pe Ştrandul Neptun vor primi amendă şi”, 🤣🤣🤣🤣 iară is deasupra pe ștrand🥴😆😆😆😆
dar masinile parcate pe trotuarele de pe Tr Dobra si pe Calea Romanilor pe ambele parti cand aveti de gand sa le ridicati??
ALO!!!!! aude cineva?