ARAD. A fost agitaţie, joi, în faţa bazinului de înot din Piaţa Sporturilor: jardinierele cu flori care blocau accesul maşinilor în zonă au fost luate din mijlocul drumului, în locul lor a apărut un gard provizoriu, iar o echipă de muncitori s-a ocupat de toaletarea copacilor şi arbuştilor ale căror crengi s-au extins pe şosea. În fapt, se pregăteşte terenul pentru a face loc maşinilor.
Anunţul
Începând de săptămâna viitoare, se reia traficul rutier pe aleea Călimăneşti, care trece prin faţa Bazinului de înot „Delfinul” din Piaţa Sporturilor. Primarul Călin Bibarţ a anunţat, miercuri seara, pe Facebook, că artera care face legătura între Calea Iuliu Maniu şi Splaiul General Praporgescu a primit avizul Comisiei de sistematizare a circulaţiei pentru a fi redeschisă, subliniind că decizia va conduce la descongestionarea traficului în zonă.
În susţinerea acestei măsuri, edilul a invocat o atenţionare primită de la Pompieri potrivit căreia aceştia nu pot intra pe stradă, dar a amintit şi de „deranjul maxim” la care sunt supuşi cei care locuiesc în zona blocurilor pe unde e dirijată circulaţia în prezent. În contrapartidă, primarul s-a referit şi la arădenii care doresc ca acest loc să fie o „zonă de promenadă”. „Fanii” de pe Facebook i-au atras însă rapid atenţia asupra pericolului de accidentare la care vor fi supuşi copiii care merg zilnic la bazinul de înot, aceştia fiind nevoiţi să iasă direct în şosea, printre maşini: „Sacrificăm siguranța copiilor ca să câștigăm câteva minute în trafic?”
Vom vedea cum evoluează lucrurile în viitorul apropiat. „Vom vedea, în timp, dacă este o decizie care ajută mult traficul şi nu deranjează foarte mult pe alţii sau… nu e cea mai bună soluţie şi să vedem ce variante mai sunt atunci” – a conchis edilul.
Trimite articolul
Xce bine!
Am plecat sa sterg batranii la fund in occident iar cand vin acasa sunt bucuros sa pot circula prin fata bazinului de inot!
-
Tu esti asa de sarac ca nu-ti permiti un nickname? Eu “sterg la fund” niste utilaje scumpe si complexe, pentru o mie de lire la saptamana net. Tu cat castigi la corporatie in zona industriala Arad?
-
Ba Chris, dar de ce esti naspa acuma!? Chris. pfanu’ tau namber uan! Ti-a luat si pseudonimul (nu nickname ca nu esti pe mIRC you dumb f*ck) si nu erai tu acela care ne povesteai in alte comentarii cu mandrie cum faci masaj rectal la batrani sa le accelerezi tranzitul??! … dar na, acuma te-ai ajuns lucrezi la dezmembrari auto in schrott pa’Anglia si nu-ti mai ajungem la nas noi sarachiile din Romania … Oricum felicitari pentru promovare!
-
asta ia 4000de lire pe luna si se crede mare bogatas :))
baa! nu toti aici in Ro suntem lipiti ca tine :)) ti-ai luat masina tare sa te lauzi in sat cu ea cand vii acasa? :)) -
Cred ca tu aberezi de foame,ai dar bonurile de masa pe bautura si pana luna viitoare faci foamea…
-
-
pai omul este destul de complex…cand se umfla english breakfastu’ in ei trebuie repede cu servetelul umed la ei la fundulet.
-
foarte bine ca iei 4000 dar spune si conditiile de trai si preturile de acolo. ia recunoaste ca dai pe chirie vreo 1800, asta daca nu cumva stai cu 4 5 colegi. ASigurarea la masina 150 de lire, salubrizarea 70-100 de lire, alte utilitati 200, mancarea 2-400 in functie de cat esti de zgarcit cu tine si mai ramai cu vreo 1700-2000 in mana.
Bravo tie ca iei 4000, dar nu face pe bogatu si fudulul cand acolo strangi cureaua si imparti camera cu 2-3 colegi.
-
Cand de fapt adevaratul motiv e octogenarul securist care administreaza blocurile din zona si care inca se crede buricul de pe faleza.A facut el o cerere,ca circula masinile haotic printre blocuri si il deranjeaza cand sta sa isi spioneze vecinii.E mai importanta linistea titanilor din zona decat siguranta celor care frecventeaza sala sporturilor.E campanie electorala si orice se intampla acum,la fel ca si cu eternele santiere de la Apa Canal,se vor taxa prin vot.
-
Cata dreptate ai! Asa e in totalitate!👍👍👍
asta nu e progres ,e regres.zona aceea se numeste piata sporturilor,dar mai nou este piata targurilor,sosea ,parcare .eu sunt curios daca are avizul politiei rutiere
MUE Bibi! MUE jita!
Prin fata bazinului de inot nu este Aleea Calimanesti, ci Piata Sporturilor. Adica este piata, si ar trebui sa fie exclusiv pietonala. Nu este strada!!! Nu se putea transforma o piata, un trotuar, in strada cu circulatie rutiera fara o hotarare de consiliu local, care nu exista. Daca cineva le-a dat avize, le-a dat pentru o alta strada. Pentru Piata Sporturilor nu au avize! Este inadmisibil ca trecerea de pietoni sa inceapa din fata scarilor bazinului de inot, din fata gresiei, fara sa existe trotuar. Cum pot sa sustina ca au aviz de la pompieri? Daca la un concurs de inot copiii ies in fuga din incinta bazinului, ies direct in sosea??? In toata lumea, in fata bazinelor de inot, a salilor polivalente, a stadioanelor, exista o piata, o zona pietonala unde sa se poata aduna lumea, echipele, etc., asa sunt construite din proiect. Niciunde nu exista sosea direct in fata usii unei asemenea locatii! Nici macar o casa privata nu primeste aviz sa aiba usa casei direct in sosea, fara trotuar! Este ceva incredibil!!!
Pe cand se reia circulatia si pe str. Selari?….. domn primar?