După ce administraţia judeţeană a identificat, în Strategia energetică a judeţului, toate modalităţile alternative de producere a energiei necesare la nivelul Aradului şi nu numai, acum se face pasul următor: întocmirea documentelor necesare pentru atragerea de fonduri necesare sectorului energetic. Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean, a exprimat, de curând, intenţia administraţiei judeţene de a realiza un Masterplan în domeniul energetic pentru judeţul Arad.
Avem o strategie
„În decursul anului 2010 s-a elaborat Strategia Energetică a Judeţului Arad pentru perioada 2010 – 2020, strategie care cuprinde cadrul legislativ în context naţional şi european, prezentarea succintă a resurselor energetice la nivel naţional şi judeţean, potenţialul energetic şi parametrii tehnici şi economici ai resurselor, modul în care pot fi valorificate aceste resurse la nivelul judeţului Arad. S-a pus în special accentul pe soluţiile tehnologice de producere şi utilizare a resurselor regenerabile de energie, strategiile de viitor pentru orientarea spre surse de “energie verde”, accesul la sursele de finanţare şi s-a făcut şi o scurtă analiză economică pentru fiecare sursă în parte”, se subliniază în raportul de activitate pe anul precedent a preşedintelui Consiliului Judeţean.
Dezbatere
În luna decembrie 2010 s-a organizat o şedinţă de dezbatere a Strategiei Energetice, fiind invitaţi specialişti din domeniu, parteneri sociali care au dorit să exprime un punct de vedere în scopul completării şi aplicării strategiei.
„Urmează ca în următorul an să fie continuată dezvoltarea acestei strategii prin realizarea unui Masterplan în acest domeniu”, precizează conducătorul CJA în raport. Mai exact, după ce în strategie s-au identificat toate modalităţile alternative de producere a energiei necesare judeţului, acum se caută soluţii pentru obţinerea de fonduri.
Fonduri europene
Reamintim, Aradul dispune deja de două Masterplanuri, unul pentru îmbunătăţirea infrastructurii de apă şi canalizare a judeţului, cu o valoare de peste 120 de milioane de euro, mare parte fiind fonduri atrase de la UE, respectiv Maserplanul de deşeuri, care vizează realizarea unui sistem integrat la nivel judeţean de colectare a deşeurilor, în valoare de peste 40 de milioane de euro, proiect care beneficiază de asemenea de fonduri nerambursabile.
JA – S.B.
Economie de peste 2,2 milioane lei la Masterplan
Citiți principiile noastre de moderare aici!