Măsuri urgente pentru sănătate. Deciziile luate joi de Grupul de Suport pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad sunt binevenite, dar par a fi efectul unei bombe care a stat să explodeze: infectarea spitalului și a cadrelor medicale.
2 milioane de euro pentru protecție
„În cadrul întâlnirii de astăzi, de la Consiliul Județean Arad, autoritățile arădene și Grupul de Suport pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad au adoptat o serie de măsuri pentru primirea arădenilor suspecți de infectare cu boala Covid-19, respectiv tratarea pacienților bolnavi. Astfel, s-au alocat de către Consiliul Județean și Primăria Municipiului 10 milioane lei (2 milioane euro) pentru achiziționarea de urgență a cantităților necesare stabilite de spital pentru asigurarea protecției permanente a întregului personalul medical, respectiv asigurarea unor stocuri tampon pe o perioadă de minimum 3 luni”, transmit autoritățile arădene.
La TBC sau în Piața M. Viteazul
De asemenea, se mai vorbește despre operaționalizarea la capacitate maximă a spitalului TBC în vederea asigurării condițiilor optime de tratament și operaționalizarea secției de Balneo-Fizioterapie din locația situată în Arad, Piața Mihai Viteazul, pentru eventualitatea necesității preluării pacienților cu COVID-19.
În ceea ce privește programul de lucru pe secții, Grupul de Suport a decis că va fi stabilit un program în echipe, pe un program orar de 12/24 , cu specificația ca personalul să nu intre în contact în schimbul de tură și să se facă dezinfecția după fiecare tură a secției. În plus, s-a avut în vedere și „reinstruirea urgentă a personalului medico-sanitar de către medicul șef/coordonator și asistentul șef/coordonator privind măsurile de utilizare a echipamentului de protecție”.
Medicii de familie, în UPU
S-a mai decis „creșterea capacității de diagnosticare clinică în serviciul de triaj SCJU Arad, prin mobilizarea medicilor de familie, inclusiv a medicilor care desfășoară activitate medicală pe Centrele de Permanență (aceștia vor intra în subordinea UPU sub directa coordonare administrativă a dr. Puticiu Monica pentru organizarea liniei de triaj). Facem precizarea că în situația în care pacienții arădeni nu vor mai avea acces la serviciul medical de la Timișoara, aceștia vor fi primiți și tratați la Spitalul TBC”, se mai arată în comunicatul autorităților locale.
Cazarea medicilor
În ceea ce privește cazarea personalului medical, Grupul de Suport a decis „asigurarea cazării în Hotel Marem, de pe Calea Victoriei din municipiul Arad, în regim hotelier, a cadrelor medicale care solicită acest lucru. În cazul în care vor fi solicitări care exced capacitatea hotelului, se pun la dispoziție și alte spații de cazare”.
Trimite articolul
XPREA TARZIU! Masurile si doarea vine dupa ce s-a scapat situatia de sub control. In acest moment trebuie echipat personalul medical, achizitionate teste si aparatura conexa pt testari masive, stabilite medicatia si spitale/ sectii exclusive pt cei infectati. Trebuie pregariri pt cresterea sigura a infectariilor….e doar chestiune de timp, nu de daca! Asta pe parte medicala. In afara, trebuoe inasprit la maxim controlul deplasarilor si controlul celor izolati/ carantinati….. bineinteles si ajutorarea celor in nevoie.
Au mai facut o comisie alcatuita din politicieni care pentru a-si ascunde incompetenta iau decizii haotice si fac afirmatii fara niciun fundament stiintific. Consiliul Judetean este nemultumit ca, inca, nu exista medicii de familie infectati cu covid19, asa ca s-au gandit sa-i duca in spital si sa se asigure ca in 2-3 saptamani nu ramane niciun medic sanatos in judet, Probabil vor urma si dentistii sa-i duca la upu.
Cine sunt membri Grupului de Suport?
Acest grup numai suport nu asigura. Au scapat haturile din mana si caruta sta sa se rastoarne