Europarlamentarul Iosif Matula a fost alături de populari dar şi de actori din sectorul economic și cel universitar, în cadrul Universității de vară organizată de European Ideas Network.
Cele două zile de dezbateri s-au concentrat în principal pe tematici precum: viitorul competitiv al industriei europene, disciplina financiară și relansarea creșterii, relațiile trans-atlantice, piața digitală, modalitați de creștere a ocupării în perioada post criză și redefinirea dialogului social pentru combaterea populismului si anarhiei.
“Organizarea evenimentului în capitala Germaniei, în imediata apropiere a porții Brandenburg, a fost plină de semnificații” (n.r. data de 3 octombrie reprezintă ziua reunificării Germaniei).Este o lecție esențială a trecutului din care trebuie să înțelegem că e ușor să dezbini și greu să rămâi unit. Reunificarea Germaniei a fost un act de solidaritate și de responsabilitate datorită semnalului dat, dar și eforturilor imense depuse ulterior”, susține europarlamentarul arădean.
Concluziile în urma dezbaterilor din capitala Germaniei vor face obiectul unor rezoluții ale Grupului PPE în cadrul Congresului de săptămâna viitoare de la București.
Citiți principiile noastre de moderare aici!