În cadrul unei conferinţe de presă, europarlamentarul Iosif Matula şi-a prezentat activitatea desfăşurată în intervalul septembrie-decembrie 2010, atât ca simplu europarlamentar cât şi ca Raportor al grupului politic PPE. Ca întotdeauna, Matula se numără printre cei cu prezenţă 100% la lucrările Parlamentului European şi cu o activitate intensă în circumscripţia România.
Mai multe rapoarte, intervenţii în sesiunea parlamentară, întrebări adresate mai multor comisii ale PE, declaraţii scrise, activităţi politice, sociale şi umanitare în ţară, sunt câteva dintre reperele activităţii lui Iosif Matula, care va fi şi raportor din partea Comisiei pentru Dezvoltare Regională pentru opinia Comisiei Agricultură şi Dezvoltare Rurală (AGRI) a Parlamentului European cu privire la al doilea pilon al Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).În cadrul conferinţei de presă, Matula şi-a arătat surprinderea faţă de poziţia miniştrilor de interne ai Franţei şi Germaniei, care au cerut amânarea aderării României la Spaţiul Schengen.
„Este o discriminare, pentru că niciuneia dintre celelalte ţări nu i s-au pus altfel de condiţii decât cele tehnice. Eu sunt convins că, fie în martie, fie în octombrie, România va adera. În februarie, raportul va fi dezbătut în Parlamentul European, iar acel raport arată că România a îndeplinit absolut toate condiţionalităţile tehnice, cu brio, aşi putea spune”, a declarat Matula.
JA-S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!