Comisarii GFA au verificat la Vama Nădlac un microbuz Mercedes care aparţinea unei firme din Londra.
Microbuzul era încărcat cu peste 400 de articole de îmbrăcăminte. „Documentele de transport prezentate de către şofer, care este şi administratorul firmei din Londra, nu conţineau datele complete. La rubrica destinatarul mărfii era trecută doar o adresă din Bucureşti, în timp ce la alte rubrici nu era completat nimic”, a declarat Anton Pop, comisarul-şef al Gărzii. După verificarea adresei la care trebuia să ajungă marfa, cei de la GFA au descoperit că acolo exista o firmă, dar aceasta era radiată. Firma din Anglia, cea care a furnizat marfa, a fost amendată cu 20.000 de lei, iar hainele pentru copii au fost confiscate de către comisarii Gărzii.
JA-A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!