ARAD. După cum era de aşteptat, partidele din opoziţie nu au „ratat” o temă de criticat Guvernul atât de „consistentă” cum este raportul MCV, în timp ce USL-iştii caută părţile pozitive.
Cionca: dezastru!
Prim- vicepreşedintele PDL Arad, Iustin Cionca, spune că raportul „atacă dur amestecul politicului în justiţie” şi „pune sub semnul întrebării unele decizii ale Parlamentului, în special cele legate de modificările la Codul Penal”, dar critică şi refuzul Parlamentului de a aproba urmărirea penală a fostului ministru Borbelly, fără a motiva în vreun fel votul. Chiar dacă nu se spune la modul explicit că inclusiv comentarea unor decizii ale justiţiei constituie ingerinţă în justiţie, spune Cionca, în raport se spune că, spre deosebire de România, în alte ţări „se limitează comentariile”. Nu în ultimul rând, mai spune liderul democrat liberal, autorii raportului arată, tot legat de modificarea Codului Penal, că, dacă acestea ar fi trecut de CCR, s-ar fi înregistrat o „reducere substanţială a termenelor de prescripţie”, care ar fi scos de sub urmărire o mulţime de politicieni vinovaţi de acte de corupţie. Mai ales că, raportul arată că „există vulnerabilitate la corupţie la achiziţiile publice”, ca urmare a modificării plafonului.Una peste alta, Cionca apreciază raportul ca fiind „o palmă pe obrazul României şi al Guvernului”, dar, spune el, este bine ca monitorizarea să continue, pentru că „dacă nu ar fi existat acele rapoarte nimic nu s-ar fi schimbat în România”.
Măduţa : nimic nou
Şi deputatul Flavius Măduţa este de acord cu monitorizarea, „dacă aceasta ajută cu adevărat la realizarea unei justiţii corecte şi independente în România, unul dintre elementele esenţiale ale programului USL”. Numai că, adaugă parlamentarul PSD, MCV-ul „a fost şi este în continuare folosit ca pretext pentru neadmiterea României în Schengen. Refuzul de a accepta România este temă de campanie electorală de natură să adune voturi, având în vedere felul în care se vorbeşte în presa străină despre pericolul „invaziei” românilor”. Altfel, apreciază Măduţa, raportul nu este nici mai bun nici mai rău decât celelalte, se adaugă doar mici „variaţiuni pe temele oferite de către opoziţie”, care, însă, la momentul în care ţările din Schengen vor decide să accepte România, nu vor mai conta absolut deloc. Dacă aberaţiile opoziţiei ar fi adevărate, ar mai scrie în raport, negru pe alb, că România a înregistrat progrese? Tot la România se refereau şi în guvernările Boc. Şi atunci spuneau că s-au înregistrat progrese, dar că mai este mult de făcut”, a spus Măduţa.
„MCV-ul a fost şi este folosit ca pretext pentru neadmiterea României în Schengen” Flavius Măduţa.
„Bilanţul a rămas pozitiv”
„Bilanțul instituțiilor-cheie din domeniul judiciar și în materie de integritate a rămas pozitiv, în ciuda unor circumstanțe uneori dificile. A continuat adoptarea unor modificări legislative necesare și îndelung așteptate, iar spiritul de cooperare dintre instituțiile judiciare și Ministerul Justiției contribuie la soluționarea problemelor de ordin managerial. În acest sens, situația a beneficiat de atmosfera mai calmă din punct de vedere politic din ultimii ani”, a spus Mark Gray, care a prezentat ultimul raport MCV
Citiți principiile noastre de moderare aici!