În timp ce mulți medici și asistenți aleg calea Occidentului, pentru salarii mai mari, unii s-au oprit la Ineu, unde au parte de diverse beneficii oferite de autorități, dar și de echipamente medicale moderne. Managerul Spitalului Orășenesc Ineu, Monica Mang, ne-a declarat că unitatea a fost nevoită să apeleze la medici și asistenți din alte județe, racolând din centre universitare, pentru că posturile rămâneau neocupate după concursuri. Astfel, dintre cei 19 medici ai spitalului, zece sunt aduși din alte județe, iar trei sunt din străinătate, respectiv un medic palestinian și doi din Republica Moldova. În cazul asistenților, 40 la sută din cei 70 angajați fac naveta ori s-au mutat la Ineu pentru a lucra în spital.
„A fost un efort să ocupăm schema de personal, pentru că medicii sunt foarte greu de găsit, în condițiile în care pleacă în străinătate pentru salarii mai mari sau caută centrele universitare din țară. Am fost în universități și am apelat la autorități locale, dar și la cunoștințe, pentru a convinge medicii și asistenții că la Ineu, deși un oraș mic, compensează condițiile de muncă, infrastructura medicală modernă, fiind un spital complet nou. Spre deosebire de alte spitale, noi nu am avut niciodată probleme cu medicamentele sau materialele sanitare și nu le cerem pacienților să le cumpere, iar condițiile hoteliere sunt foarte bune”, a declarat Mang.
Angajații veniți în oraș care nu au avut unde locui au primit de la primărie locuințe ANL, în Ineu fiind ridicate șapte blocuri, iar chiria lunară este una modică, de 95 de lei. ”Unii s-au mutat cu familiile, alții și-au cumpărat case pentru a se stabili definitiv aici”, a spus șefa spitalului.
Viceprimarul orașului, Ionel Alb, a declarat că, pentru a-i atrage pe medici, chiar și membrii familiilor acestora au primit locuri de muncă în Ineu: ”Sunt cel puțin trei motive pentru care au fost atrași medicii de spitalul nostru. În primul rând, faptul că este un spital nou, modern, în al doilea rând pentru că ne-am preocupat pentru a le oferi locuințe și, în al treilea rând, pentru că, în colaborare cu agenții economici, ne-am preocupat pentru a găsi locuri de muncă pentru soții sau soțiile medicilor care au venit”.
”Am venit aici cu fiica mea, care a terminat bacalaureatul în Palestina și am venit să o înscriu la Facultatea de Medicina. Un doctor din Arad m-a pus în legătura cu doamna manager, care m-a sunat și m-a încurajat să vin aici, mi-a oferit tot ce mi-am dorit. Este un spital după standarde europene și are un laborator modern. Aș vrea ca și fiica mea, după ce termină Medicina, sa vină să lucreze cu mine”, a spus medicul palestinian Kuffa-Chis Bassam.
Specializări neacoperite
În prezent, unitatea are 150 de angajați, 90 la sută din schema de personală fiind ocupată. Cu toate acestea, spitalul mai caută medici pentru unele specializări, precum cardiologie, neurologie, urologie sau gastroentorologie. ”Pentru că nu avem medici pe unele specializări, unii pacienți sunt trimiși la Arad pentru diagnosticare și revin la noi pentru internare”, a spus Monica Mang.
Spitalul Orășenesc Ineu a fost inaugurat în 2012, după o investiție de 70 de milioane de lei, din care opt milioane de lei au fost cheltuiți cu aparatura medicală.
Cel mai nou spital public
Este cel mai nou spital public din județul Arad și se adresează unui număr de 70.000 de locuitori din împrejurimile Ineului, orașul având doar 10.000 de locuitori. Unitatea are 110 paturi, un buget anual de 9,2 milioane de lei, iar 3.200 de pacienți sunt internați anual, în timp ce 10.000 primesc tratament în ambulatoriu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!