ARAD. Excluderea lui Dumnezeu din viața bolnavului este din păcate o tendință a medicinei moderne, însă din fericire nu acceptată de toți medicii. Chiar dacă astăzi s-au descoperit o mulțime de medicamente „miraculoase”, tratamente „ultramoderne” și medici cu doctorate, toate acestea nu pot ajunge la sufletul nostru.
Așa crezând, înainte de a căuta vindecarea de la medici, trebuie să ne îndreptăm rugăciunea către Doctorul sufletelor și al trupurilor. Să căutăm tămăduirea în Biserică: să ne spovedim înainte de a merge la medic, să ne rugăm înainte de administrarea unui medicament (Eccl. 38, 9-15). Chiar dacă pentru unii medici, doar partea trupească a omului este importantă, nu putem exclude partea sufletească din viața bolnavului. Înțelegând acest lucru, medicii permit ridicarea unor capele în cadrul spitalelor și nu se supără atunci când întâlnesc un preot în saloanele spitalelor făcând rugăciuni credincioșilor bolnavi. Mai mult, putem să ne bucurăm atunci când vedem icoane în cabinetele acestor medici, asta demonstrând credincioșia acestora.
Există însă unii medici care, asemenea Sfinților Doctori fără de arginți, hrăniţi fiind cu buna învăţătură, şi trăind în credinţa creştinească s-au remarcat prin purtarea de grijă față de cei care erau în suferinţe. Fac aceste fapte minunate nu pentru a se îmbogăţi cu aur şi cu argint, ci pentru Dumnezeu, ca să arate dragostea cea nemărginită a Creatorului tuturor.
Mai ales în vremurile în care trăim avem nevoie ca și exemplele Sfinţilor Doctori fără de arginţi să fie urmate. Știm că mulți medici urmează exemplul acestora, dar amintim aici Asociația AMFOR, a medicilor și farmaciștilor creștini ortodocși din Arad, care l-au pus drept ocrotitor pe Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, despre care amintește Sfântul Apostol Pavel în epistolele sale: „vă salută și Luca iubitul doctor” (Colos. 4, 14). Prin purtarea de grijă și arhiereasca binecuvântare ale Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, aceștia vin zilnic, după amiazi, pentru a oferi consultații, la cabinetele medicale „Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian” aflate pe strada Episcopiei, nr. 60-62. De aceste consultații gratuite pot beneficia pacienţii defavorizaţi social, copiii din familii cu venit mic, familii dezorganizate, familii cu mulţi copii, monoparentale, şomeri, pensionari, persoane neasigurate, persoane cu dizabilităţi, indiferent de credinţa religioasă.
Mai cu folos pleci de la o consultație a unui medic care îți vorbește de tămăduirea care vine de la Dumnezeu și cu mai multă nădăjde că te vindeci mai ușor. Există iată medici care te îndeamnă să îl cauți pe Dumnezeu în timp ce îți urmezi tratamentul. Medici care pun la picioarele Mântuitorului întreaga lor pricepere și umplu de bună mireasmă duhovnicească întreaga consultație. Într-o conlucrare cu acești medici vin și slujitorii altarelor, preoții care se roagă pentru acești credincioși aflați în suferință și care se programează acolo. Toți cei consultați aici, sunt trecuți într-o evidență a Cabinetelor și formează pomelnicul citit lunar de preoți la Sfântul Altar.
Iată specializările pe care le pot găsi aici: Hematologie (Dr. Cotoraci Coralia), Pediatrie (Dr. Dumitra Simona), Dermatologie (Dr. Victor Neamțiu), Medicină Internă (Dr. Moș Liana), Medicină de familie (Dr. Cirin Horia, Dr. Popa Calin, Dr. Onel Mircea), Psihiatrie (Dr. Piroș Ligia, Dr. Mariș Mariana). Mai sunt însă și alți medici care binevoiesc a susține această faptă bună și care sunt așteptați a ajuta la dezvoltarea și intensificarea consultațiilor medicale, deasemenea și farmaciști care, pe lângă faptele bune săvârșite în taină, sunt așteptați a colabora cu medicii cabinetelor pentru a putea distribui și medicamente gratuite celor aflați și în suferință și în sărăcie.
Pentru o bună orânduială, cei care doresc să vină la Cabinetele medicale ale Arhiepiscopiei Aradului, sunt rugați să se programeze zilnic între orele 9-14 la nr. de tel: 0257-280-309.
Fie ca Bunul Dumnezeu să caute din cer asupra acestor cabinete medicale, să binecuvânteze strădania medicilor și să dăruiască sănătate trupescă și sufletească tuturor celor care vin aici, pentru rugăciunile Sf. Apostol și Evanghelist Luca, ale Sfinților Doctori fără de arginți Cosma și Damian și ale tuturor sfinților. Amin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!