ARAD. Nu mai puţin de 132.000 de lei a recuperat, în ultimii trei ani, Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Arad de la medicii de familie pentru prescrierea incoretă a unor reţete compensate. E vorba de compensarea de 90% de care au dreptul să beneficieze pensionarii care realizează venituri doar din pensii, iar pensiile sunt mai mici de 700 de lei. Legea spune că, de fiecare dată când merge la medic pentru reţeta compensată, pensionarul trebuie să dea o declaraţie pe proprie răspundere, sub sancţiunea tuturor prevederilor legale, că realizează venituri doar din pensii şi are pensia mai mică de 700 de lei. Dar nu s-a întâmplat întotdeauna aşa.
Situaţii diverse
Ne oferă mai multe detalii dr. Gheorghe Domşa, preşedinte-director general al CAS Arad: „Situaţiile au fost de foarte mare diversitate: unii au declarat că au pensie sub 700 şi n-au avut pensie sub 700. Alţii au declarat că au pensie sub 700 dar realizau şi venituri din alte surse, de exemplu din închirierea unor bunuri. Au fost şi multe situaţii în care declaraţia pacientului nu era actualizată. De câte ori pacientul mergea la medic pentru reţetă, de atâtea ori trebuia să dea declaraţia pe propria răspundere. Dar acest lucru nu s-a întâmplat de fiecare dată, medicul bazându-se pe o declaraţie mai veche a pacientului, care nu mai era valabilă pentru că între timp pacientul şi-a schimbat statutul fiscal.”
Bani recuperaţi
Pentru că, în cele din urmă, s-a descoperit şi s-a dovedit că n-au fost cele mai legale cazurile în care s-a acordat dreptul de compensare de 90%, cineva a trebuit să plătească. „Sumele corespunzătoare diferenţei de compensare între 50% şi 90% a trebuit să fie restituite sistemului de asigurări de sănătate. Restituirea au făcut-o medicii de familie care s-au supărat, iniţial, că nu aveau de unde să ştie că declaraţia este sau nu este valabilă. Dar, în acelaşi timp, declaraţia i-a fost prezentată medicului, dânsul a prescris reţeta, dânsul era cel care făcea ca medicamentul să fie compensat sau nu 90%. În cele din urmă, sumele au fost recuperate tot de la pacienţii care au beneficiat pe nedrept de această compensare: medicii le-au cerut banii. Dar nu a fost vorba de sume foarte mari: 100-200-300 de lei” – precizează dr. Gheorghe Domşa.
Aşa cum aminteam mai sus, în ultimii trei ani, CAS Arad a recuperat 132.000 de lei. În 2011 s-au recuperat 10.000 de lei de la 94 de medici. În 2012, 67.000 de la 193 de medici. În 2013, 55.000 de lei de la 176 de medici.
Important de ştiut
Restricţiile privind compensarea de 90% se aplică chiar şi în cazul pensiilor sociale de 350 de lei. „Dacă beneficiarul unei pensii de 350 de lei mai încasează o chirie de 50 de lei, ajunge la un venit de 400 de lei. Chiar dacă e mai puţin de 700 de lei, el tot nu poate beneficia de compensarea de 90% pentru că are un venit în plus pe lângă pensia de 350 de lei. Legea spune că trebuie să realizeze venit doar din pensie pentru a putea beneficia de compensare 90%. Majoritatea greşelilor au fost pe acest subiect” – precizează preşedintele-director general al CAS Arad.
CITESTE SI:
Atentie: declaratie noua pentru CAS
Citiți principiile noastre de moderare aici!