Femeile deţin majoritatea în corpul medical al spitalelor publice din judeţul Arad. Conform datelor furnizate de Direcţia de Sănătate Pubică Arad, 66% din totalul medicilor care lucrează în spitale este de sex feminin. Desigur, dacă am lua în considerare şi numărul asistentelor medicale şi al infirmierelor, procentul ar fi mult mai mare. Dar ne referim strict la medici.
Specialitatea favorită a doctoriţelor pare a fi medicina de laborator, toţi medicii din spitalele publice arădene care lucrează în acest domeniu fiind femei. 83% dintre medicii care lucrează în domeniul pneumologiei sunt femei. Pe poziţia a treia în acest top, cu un procent de 77% din totalul medicilor, se află doctoriţele specializate în medicina de urgenţă, urmate îndeaproape (75%) de femeile pediatru. Psihiatria şi ATI sunt, de asemenea, specialităţi practicate, în proporţie covârşitoare, de medici femei. Diabetologia, anatomia patologică şi radiologia-imagistica sunt alte domenii preferate de doctoriţe.
Printre specialităţile mai puţin agreate de reprezentantele sexului frumos din medicină se numără: ortopedia şi urologia (nu avem ncio doctoriţă în spitalele publice arădene), chirurgie, ORL, recuperare etc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!