Existenţa acestui document le permite medicilor de
familie să-şi desfăşoare activitatea de
la cabinet după programul obişnuit. Aşadar,
panica ce s-a instaurat în rândul
pacienţilor nu mai are nici un temei real. Lucrurile
revin la normal.
„S-a dovedit, încă o dată,
că demersul medicilor de familie a fost pripit
şi fără obiect. Pacienţii trebuie
să ştie că doctorii îşi vor
vedea de bunul mers al activităţii, la fel ca
până acum” – punctează dr.
Gheorghe Domşa, director al Casei de
Asigurări de Sănătate Arad.
Medicii de familie vor semna, zilele acestea, actul
adiţional la contractul cu CAS.
D.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!