ARAD. O delegaţie a Asociaţiei Studenţilor Medicinişti Arădeni din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” şi cadre didactice ale Facultăţii de Medicină Farmacie şi Medicină Dentară a UVVG au participat, în perioada 13-16 februarie, la conferinţa internaţională Tudomanyos Diakkori Konferencia (TDK), organizată de Universitatea din Szeged, Ungaria.
Dr. Sebastian Popescu, preşedintele Asociaţiei Studenţilor Medicinişti Arădeni din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, a subliniat că, atât studiul comparativ realizat în urma primelor două ediţii ale „Săptămânii Sănătăţii în Arad” (Comparative study of hypertension and diabetes in Arad between 2011 and 2012), cât şi prezentarea proiectului „2013, Anul Prevenţiei în Sănătate în Arad” au primit aprecierea organizatorilor şi participanţilor, lucrarea prezentată în limba engleză, fiind răsplătită cu primul premiu special din partea juriului. Studiul a fost coordonat de prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” şi prof. univ. dr. Liana Moş, decanul Facultăţii de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară şi a fost realizat cu sprijinul a peste 400 de voluntari studenţi medicinişti, farmacişti, medici rezidenţi şi cadre didactice ale Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”.
„Studiul realizat în urma investigării unui număr total de 4264 subiecţi, 2114 în 2011 comparat cu 2149 în 2012 a oferit concluzii pertinente cu privire la starea de sănătate a populaţiei municipiului Arad şi vârstele cu potenţial ridicat de dezvoltare al hipertensiunii şi diabetului. De asemenea, s-au facut comparaţii pe loturi de pacienţi de aceeaşi vârstă, dar sexe diferite. S-a observant o uşoară scădere a numărului de persoane depistate cu diferite faze ale acestor afecţiuni în 2012 comparativ cu 2011, fapt încurajator care confirmă că implicarea Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” în comunitatea locală dă roade. În urma concluziilor relativ severe ale acestui studiu, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad prin Asociaţia Studenţilor Medicinişti Arădeni a instituit „Anului Prevenţiei în Sănătate în Arad„ un proiect amplu pe durata unui an care vizează un număr de 25000 de persoane, un astfel de proiect fiind o necesitate în evaluarea şi îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei locale”, a precizat Dr. Sebastian Popescu, preşedintele Asociaţiei Studenţilor Medicinişti Arădeni din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”.
Participarea studenţilor medicinişti Roxana Suşa Roxana, Andreea Costea, dr. Sebastian Popescu, însoţiţi de către asist. univ. drd. Deme Paul la lucrările Tudomanyos Diakkori Konferencia (TDK) a pus bazele unui parteneriat între asociaţiile de studenţi medicinişti ale celor două universităţi deja partenere. Participarea delegaţiei a fost posibilă cu sprijinul financiar al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş“ din Arad, universitatea susţinându-şi studenţii implicaţi în activitatea de cercetare ştiinţifică şi în proiectele care vizează comunitatea locală.
Acţiunile de prevenţie organizate anul acesta sub auspiciul „Anului Prevenţiei în Sănătate în Arad” vor continua în perioada 1 – 8 Martie, când Asociaţia Studenţilor Medicinişti Arădeni din cadrul Facultăţii de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară a UVVG organizează „Săptămâna prevenirii cancerului la sân şi a cancerului de col uterin”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!