O delegaţie de 14 studenţi medicinişti, a participat, recent, la Bucureşti, la Congresul Naţional pentru Tineri Medici şi Studenţi, cu mai multe lucrări ştiinţifice.
Cele mai apreciate lucrări au fost: „Manifestări mediate imun în virusul hepatic C corelat cu consumul de alcool”, autor studenta Para Cristina; „Corelaţii între depresie şi declin cognitiv la subiecţii cu migrenă şi stenturi carotide”, autor Hreniuc Cătalin; ,,Dificultăţile intraoperatorii în cancerul de colon oclusiv”, autor Faur Mădălina; ,,Studiul anatomo-experimental asupra rezistenţei humerusului tibiei şi femurului”, autor Hreniuc Roxana; „Modificările metabolisumului lipidic la pacienţii cu diabet zaharat tip II”, autor Cîrgea Georgeana; „Influenţele câmpurilor electromagnetice asupra organismului uman”, autor Buda Beatrice.
Studenta Para Cristina, prim-vicepreşedintele Consiliului Consultativ al Studenţilor, ne-a declarat: „Congresul a reprezentat pentru toţi studenţii un prilej în care ne-am putut expune la nivel naţional lucrările ştiinţifice. Totodată am putut să socializăm şi să formăm legături şi cu alţi studenţi din alte universităţi în scopul de a promova noi proiecte”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!