Procurorii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore în cazul medicului arădean. Delia Podea urmează să fie transportată în capitală şi prezentată judecătorilor Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, fals şi abuz în serviciu.
Potrivit Mediafax, Delia Podea este unul dintre cei mai cunoscuţi medici psihiatri ai Secţiei de Psihistrie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad şi din anul 2015 este preşedintele Comisiei de Etică pentru Studiile Clinice. Are 63 de ani şi este angajată din 1980, iniţial la fostul Spital Municipal, după care a trecut la Secţia de Psihiatrie, când Spitalul Judeţean Arad a absorbit Spitalul Municipal din Arad.
Medicul psihiatru este şi cadru didactic la o universitate din municipiul Arad.
Medicul psihiatru – care a fost ridicat marţi pentru audieri – este acuzat că a solicitat și a primit sume de bani de la persoane interesate să figureze cu internări în cadrul Secţiei de Psihiatrie, în vederea fundamentării/întocmirii ulterioare a unor dosare de pensionare pe caz de boală. În realitate, persoanele în cauză nu sufereau de afecțiuni psihice, însă în schimbul sumelor de bani oferite medicului, acesta îi înregistra în evidenţele medicale ale spitalului, figurând fictiv atât cu internare, cât şi cu tratament de specialitate. Majoritatea acestor persoane nu rămâneau internate în spital şi nici nu urmau tratamentul prescris. „Mai mult, unora dintre pacienți le condiționa internările fictive de participarea la studiile clinice pe care acelaşi medic le conducea. Scopul acestui demers era obţinerea, pentru sine, de sume suplimentare de bani, întrucât retribuția medicului pentru derularea acestor studii se cuantifica în funcție de numărul de pacienți înrolați”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit procurorilor, „din probatoriul administrat până în prezent a reieşit faptul că medicul psihiatru, utilizând ascendentul moral și profesional de care beneficiază în relația cu medicii rezidenți ai Secției de Psihiatrie, cărora le este îndrumător de rezidențiat, îi determina și îi constrângea pe aceștia să săvârșească astfel de ilegalități. Studiile clinice erau efectuate fără consimțământul informat al subiecților, fiind consemnate în documentele întocmite aspecte necorespunzătoare adevărului referitoare la diagnostic, starea de sănătate a pacienților, tratamentul urmat și efectele acestuia. Pentru obținerea semnăturii pe declarația privind consimțământul participării la studiu, medicul psihiatru acționa în două modalități: fie prezenta documentul pacienților sau aparținătorilor acestuia (în situația pacienților fără discernământ) drept acord pentru prelevarea unor probe biologice ori pentru efectuarea unor analize (ex: ECG), fie contrafăcea sau dispunea unor medici rezidenți să contrafacă semnătura. Pentru a asigura numărul de pacienți prevăzut în protocoale, medicul psihiatru includea în studii și pacienți care nu suferă de afecțiunea pentru care era testat medicamentul experimental. La indicațiile acestuia, medicii rezidenți și asistentele medicale consemnau în foile de observaţie simptomele necesare includerii în studiu, omițând total sau parțial consemnarea simptomelor reale”.
Potrivit anchetei procurorilor, pe parcursul derulării studiilor, medicul psihiatru consemna în foile de observații și în celelalte documente aferente aspecte neconforme cu realitatea după cum urmează:
– administrarea medicamentelor experimentale chiar în situația în care pacientul nu se mai prezenta la vizite și nu intra în posesia acestora. În acest caz, medicamentele erau scoase din ambalaje și aruncate sau depozitate în fișetele din incinta secției;
– efectuarea de teste și prelevarea de probe biologice ce confirmau eficacitatea tratamentului experimental, chiar și în situația neprezentării regulate a pacienților la vizite sau a deteriorării grave a stării de sănătate a subiecților ca urmare a administrării medicamentației din studiu. În astfel de situații, rezultatele testelor erau consemnate fictiv, iar probele biologice fie erau prelevate de la pacienți anterior începerii studiului și depozitate în aparate frigorifice, fie erau recoltate de la cadrele medicale ale Secției de Psihiatrie.
Conform comunicatului remis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, „medicul nu consemna în foile de observații administrarea unei medicamentații suplimentare neadmise de protocol, dar care producea efectele pozitive vizate de studiu. În situația în care pacienții nu răspundeau la medicamentul testat pentru a fi menținuți în studiu, li se administrau medicamente conţinând substanțe neadmise în protocolul de studiu, iar pentru a ascunde acest fapt, probele biologice atribuite pacienților nu erau recoltate de la aceștia, ci de la cadrele medicale ale secției. Potrivit dispozițiilor medicului psihiatru, la externare, pacienților înrolați în studiu li se întocmeau două seturi de documente: unele reale, care consemnau includerea în studiu, diagnosticul și tratamentul experimental administrat și altele contrafăcute care se înmânau pacientului și care prevedeau administrarea unui tratament clasic, fără a se menționa includerea pacientului în studiu.
Prin modalitățile descrise se urmărea includerea în studii a unui număr cât mai mare de pacienți și efectuarea chiar fictivă a cât mai multor vizite, scopul final fiind acela de a încasa sume mai mari din partea sponsorilor”.
Dosarul s-a constituit pe baza unor sesizări transmise Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de către Serviciul Român de Informaţii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!