ARAD. Merge dar e departe de gloria de altădată. Acum ziua adună mai mulţi vizitatori, atunci noaptea era momentul său de glorie. Acum arădenii vorbesc de zilele de altădată, atunci, adică în urmă cu mai bine de şapte ani, vecinii Aradului vobreau de distracţia de pe ştrandul Neptun şi erau prezenţi în week-end aici. Ce a mai rămas şi cu ce ne putem lăuda azi? Cu o zonă a bazinelor care are parte de investiţii, dar care nu mai bate recordurile din trecut. Ce a murit? Zona comercială care ţinea capul de afiş al tuturor petrecerilor pe înserate ale urbei.
Şi cifrele au mai rămas, singurele care pot prezenta cu adevărat situaţia reală de la Ştrandul Neptun. Iar cifrele spun că baza de agrement arădeană este vizitată în medie de 5.000 de arădeni în fiecare zi de sâmbătă şi duminică. Cu condiţia să fie vreme foarte frumoasă afară.
Top cinci
Un top cinci al celor mai aglomerate zile de la ştrand, arată că arădenii iubesc, ca în trecut, evenimentele organizate aici. Şi asta pentru că, în acest sezon estival, pe primele două locuri ale top-ului 5 al încasărilor se situează zilele de 7 iulie, respectiv 6 iulie, când la baza de agrement Primăria Arad și Lidl România au organizat două concerte în cadrul turneului Mix Music EVO 2013. Ziua de 7 iulie a bătut, ca atare, toate recordurile acestui an, cu 11.680 de persoane care au intrat pe ştrand şi cu 53.357,50 lei bani încasaţi. Urmează ziua de 6 iulie, cu 7.551 persoane şi cu încasări de 27.551,50 lei, locul trei fiind prins de ziua de 22 iunie, când la ştrand au intrat 5.136 persoane iar încasările au ajuns la 32.367,50 lei. În 20 iulie, la ştrand au intrat 5.111 de persoane şi s-au încasat 30.886 lei, pe 16 iunie, 4.977 de persoane iar încasările au fost de 34.996 lei, în timp ce pe 21 iulie au intrat la ştrand 4.470 de persoane şi s-au încasat 30.235 lei.
În fapt, week-endul ce a trecut nu i-a atras prea mult pe arădeni spre ştrand, în 20 iulie aici fiind cumpărate aici 5.111 de bilete iar în 21 iulie 4.470 de bilete, deşi cel puţin sâmbătă vremea a ţinut cu ştrandul.
Doar ceva peste 200 de abonamente
Ca vremurile de glorie ale ştrandului Neptun au cam apus şi că baza e doar o umbră a ceea ce a fost acum şapte ani o spun clar tot cifrele. Cele care vorbesc de abonamente. Dacă în trecut, ştrandul Neptun se lăuda cu mii de abonamente, în această vară îşi trece în cont doar ceva peste 200. Mai exact, 23 de bucăţi abonamente în valoare de 550 lei, pentru zona I (pentru care s-au încasat 12.650 lei), 202 de abonamente de 200 lei, pentru zona I, cu reducere, pentru care s-au încasat 40.400 lei, opt abonamente cu 225 lei, pentru zoele II, III şi IV, în valoare totală de 1800 lei, şi 18 abonamente de 100 lei, pentru zonele II, III; IV, cu reducere, valoarea acestora fiind de 1.800 lei.
adriana.barbu@informmedia.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!