ARAD. Compania de Apă Arad, prin directorul Vasile Borha, a semnat un proiect în valoare de aproximativ zece milioane de euro care stă la baza unui alt proiect care se doreşte a fi implementat în judeţul Arad, în valoare estimată de aproximativ 300 de milioane de euro. În sala mare a Consiliului Judeţean Arad a fost semnat, miercuri, 5 aprilie, contractul de servicii pentru proiectul „Sprijin pentru pregătirea aplicatiei de finanțare și elaborarea documentațiilor de atribuire, asistență tehnică pentru managementul proiectului și supervizarea lucrărilor din cadrul proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată pentru aria de operare a Companiei de Apă Arad în perioada 2022-2027”. Ce înseamnă, la concret, acest contract? Potrivit directorului companiei, Vasile Borha, vor fi trei direcţii de activitate în cadrul contractului semnat miercuri. Prima activitate se referă la asistenţă tehnică pentru actualizarea Aplicaţiei de Finanțare și elaborarea documentațiilor de atribuire, respectiv actualizarea studiului de fezabilitate; completarea, transmiterea şi aprobarea formularului de aplicaţie pentru obţinerea finanţării proiectului; stabilirea necesarului de investiţii pentru etapa a II-a (2022 – 2027) pentru toate localităţile aflate în aria delegării. A doua activitate se referă la acordarea asistenței tehnice pentru managementul proiectului. A treia activitate are în vedere acordarea asistenţei tehnice pentru supervizarea proiectului.
Pe bani europeni
Vasile Borha, director general al Companiei de Apă Arad, a declarat: „Am semnat astăzi contractul de servicii cu prestatorul care a câștigat procedura de licitație, respectiv Asocierea ROMAIR CONSULTING SRL-COMPLEX DESIGN SRL -CIRRUS PROJECT SRL. Valoarea contractului este de 48.669.835 de lei, fără TVA. Obiectivul general al contractului de asistență tehnică constă în furnizarea de servicii specializate de proiectare, asistenţă tehnică pentru supervizarea lucrărilor, management de proiect pe toată durata de implementare a contractului”.
Compania de Apă şi-a propus ca prima fază a contractului, cea care se referă la asistenţa tehnică pentru actualizarea aplicaţiei de finanţare, să primească finanţare nerambursabilă prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, urmând ca restul etapelor să fie prinse pentru finanţare în cadrul Programului Operaţional Dezvoltare Durabilă, în ambele programe fiind vorba despre fonduri europene.
300 de milioane
Iustin Cionca, președintele Consiliul Județean Arad, gazda întâlnirii, dar şi reprezentantul instituţiei în subordinea căreia se află Compania de Apă Arad, a spus: „Mă bucur că astăzi am repornit acest proiect foarte important pentru județul nostru, un proiect pe care îl estimez la aproximativ 300 de milioane de euro. Primul pas îl reprezintă actualizarea studiului de fezabilitate, deoarece de la vechiul studiu avem unele modificări. Urmează, cu ajutorul acestei firme, cu care s-a semnat contractul, să se întocmească aplicația și cererea de finanțare, pentru a obține banii pentru realizarea lucrărilor. Aceeași firmă o să ne asiste atât la realizarea licitațiilor, cât și pe întregul parcurs al implementării proiectului. Am convingerea că prin noul program de finanțare, Programul Operațional de Dezvoltare Durabilă, județul Arad va reuși să aducă în jur de 300 de milioane de euro pentru reţelele de apă şi canalizare. O parte din fonduri, peste 100 de milioane de euro, sunt destinate municipiului Arad, pentru modernizarea sistemului de colectare și transport a apelor uzate din localitățile învecinate Aradului. Vom realiza un inel colector, care va ocoli municipiul și va transporta apele uzate la stația de epurare fără să mai traverseze centrul Aradului”.
98 de luni
Durata totală a contractului semnat miercuri este de 98 luni și acoperă în întregime cele trei etape ale contractului: Asistență tehnică pentru actualizarea Aplicaţiei de Finantare și elaborarea Documențiilor de Atribuire, Asistența Tehnică a pentru Managementul Proiectului și Asistența Tehnică pentru Supervizare, ce include atât perioada de execuție a contractelor de lucrări, cât și perioada de garanție a lucrărilor (perioada de notificare a defectelor).
Trimite articolul
XProiecte, sustinere financiara etc . si totusi pentru ce ? Concret ce se va realiza cu acesti bani ?
-
Nimic, dar nu suna bine? Atata va place sa bagati de vina…
-
😂😂😂
-
Cu acest mega proiect prețul apei se va apropria de zero
-
Acum abia am înțeles…Că din articol,nu prea fezultă ce și cum…Probabil nici “Mai marii” Aradului nu știu și nici nu cred că îi intresează.
Ar fi fost bine un tabel cu lista localitatilor care vor beneficia de proect, cu lungimi de retele de apa, canalizare menajera si pluviala, statii de epurare etc. Nu cumva “gaurile negre” (studiile de fezabilitate, in special), vor fi principalii beneficiari ? Bineinteles, concomitent cu scumpirile “necesare, dat fiind ca….” ?
-
ia spune tu ce inseamna ”PROECT” cum zici tu !
nu va tot agitati cu banii europeni ca nu vin chiar degeaba .si nu pica din cer.
De platit tot ii platim sub o forma sau alta candva
ALT “PROIECT” !
Ne intoxicati cu proiectele voastre! Pentru naivi sunt vesti bune…
CAND CONCRETIZATI CE ATI INCEPUT?! SAU AU EXPIRAT STUDIILE?
RUSINE PNL ARAD!
UN ORAS MURDAR,NESIGUR,PLIN DE PROIECTE FARA NICI O FINALIZARE!
mega proiect de tocat banii si taiat frunze la caini!!
care e finalitatea in afara de umplerea buzunarelor lui cionca si falkosului!!
lucrari de tot rahatul intinse pe zeci de ani!!