La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au efectuat controale aleatorii și nesistematice pe autostrada A1 Deva – Nădlac. În cadrul acestora, a fost oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Austria, condus de către un cetățean sirian.
La controlul specific, șoferul a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Austria.
Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.
„La sediul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad, colegii noștri au verificat situația juridică a autoturismului, fiind contactat proprietarul, o societate comercială de asigurări auto. Reprezentantul societăţii a comunicat faptul că au fost încălcate condițiile contractuale şi au fost demarate procedurile pentru introducerea în alertă a autoturismului, astfel vehiculul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Austria. Drept urmare, autoturismul (în valoare totală estimată la aproximativ 83.000 de euro) a fost indisponibilizat la sediul instituției, iar lucrătorii noştri au efectuat cercetări în urma cărora au constatat că persoana nu deţine permis de conducere şi au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de tăinuire, uz de fals și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a informat Poliția de Frontieră.
Citiți principiile noastre de moderare aici!