Arad – Ex-prefectul Gavril Popescu susţine
că va fi numit preşedinte al PNL Arad
săptămâna viitoare. Popescu ne-a
declarat că, în urmă cu patru
săptămâni, „au venit la mine
primarii liberali să-mi propună să
preiau interimatul la preşedinţia
organizaţiei judeţene a PNL Arad.
La vizita preşedintelui PNL, Călin Popescu
Tăriceanu, primarii şi-au expus punctul de
vedere legat de situaţia din Arad. Au precizat
faptul că doresc un preşedinte din Arad, care
să nu facă naveta la Bucureşti, şi
un preşedinte care să aibă notorietate.
Au fost foarte deschişi, aşa că
înainte de a pleca din Arad, preşedintele
Călin Popescu Tăriceanu m-a sunat să
mă întrebe care este situaţia mea. Am
cerut o perioadă de analiză de o
săptămână şi am ajuns la
concluzia că toate funcţiile care erau
apolitice înainte vor fi politizate. Atunci am
luat decizia să mă eliberez din funcţia
de prefect şi i-am comunicat acest fapt lui
Tăriceanu”, ne-a prezentat istoria
propunerii sale pe funcţie Gavril Popescu.
Ex-prefectul susţine că a avut discuţii
despre preluarea şefiei PNL Arad şi că
acum două săptămâni a existat
în acest sens chiar şi un vot de principiu,
care i-a fost favorabil.
Şef de luni?
”Lunea viitoare sunt chemat la Bucureşti de
către Călin Popescu Tăriceanu pentru a
stabili obiectivele clare legate de un scor bun
la Europarlamentare, la Prezidenţiale
şi pentru a ataca funcţia Primăria
şi CJA”, a dorit să înlăture
suspiciunile Popescu. „La şedinţa de
săptămâna viitoare voi fi prezent
pentru a primi din punct de vedere oficial şefia
PNL Arad”, a conchis acesta.
A.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!