„Reiterăm avertizarea privind campaniile de mesaje false transmise în numele ANAF, prin care contribuabililor le sunt solicitate informații privind facturile emise în sistemul e-Factura pentru societățile pe care le administrează sau la care lucrează. Mesajele sunt transmise, de această dată, de la adresa de e-mail dan.stanciu@m-finante.com. Atragem atenția că această adresă de e-mail NU aparține ANAF și nu trebuie să dați curs solicitărilor!
Precizăm că serviciile oferite de RO e-Factura sunt accesibile prin SPV (Spațiul Privat Virtual), respectiv prin API (interfața pentru depuneri/interogări automate). Serviciul Spațiul Privat Virtual, pus la dispoziția contribuabililor, gratuit, a fost creat și dezvoltat pentru o comunicare securizată cu instituția. De asemenea, contribuabilii pot obține informații fiscale cu caracter general la CALL CENTER ANAF 031.40.39.160”, a transmis ANAF.
Citiți principiile noastre de moderare aici!