Pentru BOBOCI, ALBINUŢE, PUIŞORI sau LEBEDE, indiferent cum sunt numiţi învăţăceii din clasa I, dascălii devin adevărate statui-vorbitoare…cu un creion în mână.

Acest fapt e uşor de explicat, ei, abia ce s-au dezlipit, timid , de mâna DOAMNEI EDUCATOARE, şi, cu ghiozdanul, noul lor tovarăş, de drum, pentru patru ani, păşesc în noua lor clasă, noua bancă.

Dar ce-i rămâne de-acum DOAMNEI ÎNVĂŢĂTOARE?…Alte nume, încrustate pe portofolii, metode alternative, fişe, caiete personalizate, discuţii şi conversaţii mărunte sau pozne, din graba paşilor mărunţi.

Acum se fac PAŞI mari, către litere, oile negre de pe paginile albe, decupaje, puzzle, desene, silabe şi …poveşti, cu şi despre ei…şi pentru ei, care au deja statut de şcolar mic…într-o şcoală mare.

Şi ca toate acestea să fie învăţate şi să poarte un nume, le-am spus simplu: CLASA I  B…

„Jocuri, bucurii, anotimpuri şi copii, e începutul, dăruirea, răbdarea şi iscusinţa. De-acum ne pregătim să îi scriem moşului: «AM FOST CUMINŢI ŞI ASCULTĂTORI… Vă aşteptăm cu DANSUL LITERELOR în VALSUL IERNII ŞI AL FULGILOR!»” – ne spune învăţătoarea Eleonora Bundis, care consideră că „educaţia copiilor e un lucru gingaş.”

De mâine vine vacanţa, prima vacanţă de iarnă din viaţa lor de şcolar şi toţi au planuri pentru ea cum au, deja, şi pentru viaţă…

JA-V.F.