„Mica Unire” a fost sărbătorită în stil mic la Arad. Nici măcar autoritățile, arădenii nici atât, nu s-au înghesuit să participe la manifestările desfășurate pe Platoul din fața Palatului Administrativ. Niciun oficial de la Primărie, niciun oficial de la Consiliul Județean. Ba mai mult, Instituția Prefectului a fost reprezentată doar de către subprefectul Florentina Horgea. Dintre consilierii locali, singurul prezent a fost Marin Lupaș, de la PSD.
La ce puțină lume a fost în fața Primăriei poate ar fi fost mai bine ca cele 20 de minute dedicate acestei zile de 24 ianuarie să se fi desfășurat într-o sală festivă. Măcar nu ar mai fi tremurat nimeni de frig și nu ar fi fost atât de evidentă lipsa de interes a oficialităților pentru acest eveniment.
Ce s-a întâmplat în cele 20 de minute de sărbătoare?
La ora 9.00 s-a intonat imnul de stat, a urmat rostirea unei rugăciuni de binecuvântare de către P.S. Timotei Seviciu -Arhiepiscopul Aradului. Pe la ora 09.15 minute, muzeogragul Bogdan Ivaşcu le-a vorbit celor prezenţi despre semnificaţia zilei de 24 ianuarie. Manifestarea s-au încheiat la ora 09.20, când cei prezenţi pe platoul din faţa Palatul Administrativ s-au prins într-o horă a unirii. Singurii care au conferit momentului o atmosferă de sărbătoare au fost copiii de la Ansamblul popular „Mărţişorul” al Şcolii Gimnaziale „Aurel Vlaicu” din municipiu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!