După ce miercuri seara un tramvai a deraiat pe Calea Iuliu Maniu, rupând doi stâlpi de susținere a rețelei de contact, traficul tramvaielor către Calea Radnei este închis. CTP Arad nu a făcut niciun anunț oficial cu privire la alternativele puse la dispoziția călătorilor.
Singurul anunț a fost făcut de viceprimarul Aradului, care miercuri noaptea a scris pe contul său de Facebook că “Circulația tramvaielor va fi repornită în această noapte pe traseul Podgoria – Maranata – Billa – Calul Bălan. Tot pe acest traseu va circula și tramvaiul pentru Ghioroc. Traseul Polivalentă – Calul Bălan va rămâne, din păcate, blocat aproximativ două zile, până la refacerea liniei electrice. În acest interval de timp călătorii de pe traseul respectiv vor fi preluați de autobuzele CTP”.
Informatia a fost confirmată, joi dimineață, de către cei de la dispeceratul Companiei de Transport Public Arad. Știm, așadar, pe unde vor circula tramvaiele și autobuzele, însă nu știm după ce program. Vom reveni cu detalii în momentul în care Compania de Transport Public Arad va oferi informații oficiale despre acest subiect.
Citește și:
UPDATE. Tramvai deraiat pe Calea Iuliu Maniu, în Arad. O persoană rănită. Ce spun polițiștii?
Trimite articolul
XÎn Arad, din păcate, administrația publică arădeană și funcționarii publici la orice nivel ar fi aceștia au ZERO respect pentru cetățeanul cinstit, plătitor de taxe și impozite în această urbe, trist, foarte trist…
nu putem sa directionam un tramvai bomba de asta sa intre in sala de sedinte cand e plina sala ar face un pustiu de bine am scapa de leprele de la pseudo primaria arad
-
sunt cativa vatmani care au in kapp viteza luminii,pt ce nu stiu,e o boala sau ce?parca dispecerul raspunde de nenorociri-=