Ne-am deplasat pe unul din șantierele deschise în cartierul Micălaca, în cadrul megaproiectul de regenerare urbană, în valoare de peste 5 milioane de euro, ce a debutat anul acesta în orașul de pe Mureș. Șantierul în cauză nu l-am ales întâmplător căci despre această locație am scris ani la rând, în condiţiile în care ea nu a cunoscut niciodată asfaltul. Este vorba de strada din spatele blocurilor 125, 126, dintre liniile de tren și strada Mioriței. Acum, parcă nici nu mai contează faptul că arădenii aveau parte de noroi până la gât și băltoace imense de la Revoluție încoace. De ce? Pentru că imaginea de azi e cu totul alta. Garajele au fost culcate la pământ, iar terenul nivelat de muncitorii societății PORR Construct. Până acum, ne spun reprezentanții Primăriei Municipiului Arad, s-a finalizat canalizarea pluvială pentru cvartalele (o zonă mai mică dintr-un cartier) 4, 12, 13, 14, 15 și 16. În cvartalele 4 și 16 s-a turnat deja fundația de balast, iar în cvartalele 12 și 15 se lucrează la săpătura generală.
Primele parcări finalizate
În acest moment, ne spun reprezentanții Primăriei, se execută stratul de fundaţie din balast stabilizat pentru parcarea la sol amenajată în cvartalul 16 din zona Micălaca 100. Lucrările sunt într-un stadiu avansat şi la parcarea la sol din cvartalul 4. La începutul săptămânii viitoare se vor monta bordurile, iar în aproximativ două săptămâni se va turna primul strat de asfalt. Cele două parcări vor fi primele finalizate în cadrul proiectul de Regenerare Urbană.
În șase zone din Micălaca
Așadar, în zona Micalaca 100, lucrările au avansat în cele şase cvartale. „Concret vorbim despre o suprafaţă de peste 34 mii de metri pătrați destinată parcării autovehiculelor, 4.768 metri pătrați de trotuare amenajate, canalizare pluvială pe o lungime de peste 2.470 metri liniari, spaţii verzi amenajate pe o suprafaţă de 4.899 metri pătrați, 25 de cvartale din zona Mioriţa reamenajate, 1.281 locuri de parcare amenajate la sol, iar alte 324 locuri generate prin realizarea celor două parcări de tip Fast Park, situate pe strada Păşunii”, a declarat pentru Jurnal arădean/Aradon, Ralu Cotrău, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!