ARAD. Cererile depuse de micii fermieri în perioada 27 august – 26 septembrie sunt tot mai aproape de a intra la finanțare. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a anunțat finalizarea evaluării cererilor de finanțare depuse în etapa 1 a sesiunii din 2021 (27 august 2021 – 26 septembrie 2021) pentru submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” și pentru submăsura 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”.
„Experții AFIR au început efectiv procesul de evaluare în data de 27 septembrie și au parcurs toate etapele necesare analizei tuturor cererilor fermierilor (verificare documente, efectuare vizite pe teren, verificare îndeplinire criterii de eligibilitate și a criteriilor de selecție) emițând Rapoartele de selecție ale etapei unu. Acestea au fost deja transmise Autorității de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (AM PNDR) în vederea aprobării și, ulterior, pentru demararea procedurii de selecție pentru finanțarea proiectelor”, au transmis reprezentanții AFIR.
În cazul submăsurii 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” se acordă maximum 50 de mii euro nerambrusabil, finanțarea urmând să fie acordată sub formă de primă în două tranșe, astfel: 75% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanțare; 25% din cuantumul sprijinului în maximum trei ani de la primirea deciziei de finanțare. Pentru submăsura 6.3 – „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, sprijinul este de 15 mii euro și se acordă: 75% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanțare; 25% din cuantumul sprijinului în maximum 3 ani de la primirea deciziei de finanțare – se va acorda pe o perioadă de 3/ 5* ani (*perioada de 5 ani se aplică doar pentru sectorul pomicol).
Citiți principiile noastre de moderare aici!