Municipalitatea alocă suma de 400.000 lei pentru a asigura o parte din banii necesari pentru achiziţionarea de microbuze urbane (vechi şi noi), urmând să se înfiinţeze mai multe linii de transport în comun care să facă legătura între zonele mai îndepărtate ale oraşului şi staţiile de tramvai. Primarul şi-a exprimat speranţa de a se cumpăra măcar 10 astfel de vehicule, însă nu a putut preciza când acestea vor fi introduse în circulaţie. A avansat totuşi un termen îndepărtat: „din punctul meu de vedere, din toamnă vor circula”. Vor avea loc două licitaţii, spune edilul, atât pentru leasing, cât şi pentru autovehiculele propriu-zise.
Vestea că se vor înfiinţa mai multe linii noi de transport în comun în municipiu a fost dată de primarul Gheorghe Falcă la finele anului 2008. Liniile noi de transport în comun vor fi înfiinţate la cererea cetăţenilor. Dintre acestea, una va fi în Bujac, din capăt, de la terenul de joacă şi până la Fortuna. Alta va fi în Grădişte, pe strada Trenului, iar o alta va face legătura cu Spitalul Judeţean.
Consiliul Judeţean plusează
Şi Consiliul Judeţean va participa cu fonduri pentru dotarea Companiei de Transport Public. Aleşii judeţeni sunt chemaţi vineri să aprobe suplimentarea sumei de 450 mii lei, alocată iniţial la «Achiziţii autobuze PIF, transport, taxe, înmatriculare» din lista de investiţii, cu suma de 100 mii lei. Potrivit datelor din preambulul proiectului de Hotărâre, „suma totală de 550 mii lei este solicitată în vederea achitării avansului pentru achiziţionarea în leasing financiar, pe perioada 2009-2011, a patru microbuze interurbane noi (19+1 locuri), patru midibuze interurbane noi (25-30 locuri) şi un midibuz second hand (vechime maxim 2-3 ani). Valoarea totală de achiziţie estimată de catre S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad este de 2.247.840 lei”.
S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!