„Mă bucură faptul că astăzi 12 primari din judeţul nostru au preluat aceste microbuze şcolare pe care le vor folosi la transportul elevilor din satele aparţinătoare spre şcoli. Cu ajutorul acestor microbuze noi copiii vor putea ajunge la şcoală în condiţii foarte bune, la timp şi în siguranţă. Este, cu certitudine, un program benefic derulat de Guvern, aceste microbuze predate astăzi, precum şi cele care vor mai veni în etapa următoare, urmând să constituie un sprijin real pentru derularea în condiţii optime a procesului de învăţământ din comunităţile care le-au primit sau le vor primi”, a declarat Prefectul Cosmin Pribac.
Maşinile au fost preluate de primarii din Archiş, Bârzava, Beliu, Fântânele, Ghioroc, Grăniceri, Hălmăgel, Livada, Şepreuş, Tauţ, Vârfurile şi Vinga. Însă şefii localităţilor trebuie acum să găsească o variantă pentru a angaja şi şoferi care să le conducă. Deocamdată, conducătorii auto cam lipsesc din listele de angajaţi ale primăriilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!