Raul locuieşte în cartierul Sânciolau Mic, are opt ani, a absolvit clasa întâi la Colegiul Naţional „Vasile Goldiş” și se pregătește să intre într-a doua. Dar, până să înceapă şcoala, a decis să-şi petreacă vacanţa într-un mod cât mai… (atr)activ.
S-a tot gândit ce ar putea să facă şi, într-una din zilele săptămânii trecute, le-a prezentat părinţilor ideea sa „de afaceri”: „vreau să vând limonadă”. Bucuroşi de spiritul întreprinzător al fiului lor, părinţii lui Raul au fost foarte receptivi la propunerea băiatului şi s-au oferit să-l sprijine. Dintr-o ladă, două roţi şi câteva scânduri, tatăl i-a încropit un cărucior ambulant, iar mamei i-a revenit responsabilitatea preparării limonadei. „Micul întreprinzător” a negociat cu vânzătoarea alimentarei din apropierea casei să îl accepte lângă magazin pentru că acolo e vad bun. Şi, pentru că e „om de afaceri” serios, şi-a stabilit un program de lucru în fiecare zi lucrătoare: dimineaţa de la 8.00 la 10.00 şi seara de la 18.00 la 20.00.
Clienţii fideli, dornici să combată canicula cu un pahar de limonadă, ştiu că se pot baza pe Raul. Îl găsesc pe băiatul cu cărucior ambulant pe strada Emil Monţia din Sânicolau Mic şi nu au de plătit decât un leu pentru un pahar cu savuroasa limonadă. Uneori cumpără băutura răcoritoare doar de dragul puştiului, nu pentru că le-ar fi sete… Banii obţinuţi sunt rulaţi de micul vânzător: cum îi primeşte, cum cumpără ingrediente pentru limonadă – apă, zahăr, lămâi, helas.
Mesajul
O fi profitabilă „afacerea” pentru Raul? Nici măcar nu contează. Ceea ce contează din această poveste e că un băiat de opt ani e încurajat să fie activ. Că vrea să înveţe să facă ceva când majoritatea celorlalţi copii de vârsta lui preferă să se uite la televizor sau să se joace pe calculator şi telefon. „Afacerea” lui nu e altceva decât o joacă. Dar e o joacă cu un puternic impact educativ. E un model din care s-ar putea inspira şi alţi părinţi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!