NĂDLAC. Migranții au fost depistați la frontierele Nădlac II și Vărșand, ascunși în autoturismele transportate pe platformele a trei ansambluri rutiere ce trebuiau să ajungă în Italia, respectiv într-un camion încărcat cu echipamente electrice ce avea ca destinație Germania.
„În data de 12 aprilie, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, consecutiv, pe sensul de ieşire din ţară, trei cetăţeni români, aflați la volanul a trei ansambluri rutiere înmatriculate în România, prevăzute cu platformă pentru transportul autoturismelor. Șoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, autoturisme pentru o societate comercială din Italia. În urma efectuării controlului amănunţit asupra mijloacelor de transport, au fost descoperiți, ascunși în autoturismele de pe platformă, în total, 16 cetăţeni din Bangladesh ce intenționau să treacă fraudulos frontiera pentru a ajunge în vestul Europei”, au declarat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Arad. Potrivit acestora, un alt caz a fost înregistrat și la PTF Vărșand, unde, polițiștii de frontieră au efectuat controlul amănunțit unui ansamblu rutier înmatriculat în România, condus de un cetățean român. Conform documentelor de însoţire a mărfii, acesta transporta echipamente electrice, pe ruta Turcia – Germania, iar în urma verificărilor au fost descoperiți, ascunși printre mărfurile transportate, șase cetăţeni străini. “La cercetări, colegii noștri au stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni din Afganistan și Nepal, majoritatea solicitanți de azil în țara noastră, cu vârste cuprinse între 17 și 33 de ani. În ambele cazuri polițiștii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale ce se impun”, au precizat cei din cadrul STPF Arad.Migranți ascunși în autovehicule înmatriculate în România, depistați la frontierele Nădlac II și Vărșand
Migranți ascunși în autovehicule înmatriculate în România, depistați la frontierele Nădlac II și Vărșand
22 de cetățeni din Afganistan, Nepal și Bangladesh au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunși în patru mijloace de transport înmatriculate în România. Au fost depistați însă în urma controalelor de la frontierele Nădlac II și Vărșand.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Începând de marți, 25 februarie 2025, Primăria Municipiului Arad, prin intermediul operatorului contractat în acest scop, va demara lucrările pentru amplasarea insulelor ecologice digitalizate în 25 de locații din zona Calea Aurel Vlaicu. Lucrările sunt estimate să se realize pe durata următoarelor două săptămâni.
România
Miniștrii Agriculturii din Ungaria, Slovacia, România și Bulgaria au cerut Comisiei Europene să reintroducă cotele anterioare crizei, la expirarea actualelor măsuri comerciale care vizează produsele agricole din Ucraina, potrivit unei postări pe rețeaua X a ministrului ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, transmite Interfax, citați de Agerpres.
Citiți principiile noastre de moderare aici!