„La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, polițiștii de frontieră au efectuat controlul amănunțit asupra a două autoutilitare, conduse de doi cetățeni români. Unul dintre șoferi se deplasa fără încărcătură, având destinația Italia, iar celălalt transporta profile din lemn pentru o societate comercială din Belgia. În urma verificărilor amănunţite efectuate în baza analizei de risc poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunşi într-un locaș special amenajat în interiorul profilelor din lemn, cât şi în spatele banchetelor şi locul destinat pentru odihna şoferilor, 14 cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, s-a stabilit că sunt cetăţeni din Siria, Irak și Egipt, care intenţionau să ajungă în ţări din vestul Europei. În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun”, au declarat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
Foto: STPF Arad
Citiți principiile noastre de moderare aici!