Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, luni dimineața, în jurul orei 06:45, 12 cetăţeni din Afganistan, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un automarfar – înmatriculat în Turcia – încărcat cu încălțăminte ce trebuia să ajungă în Elveția, la o societate comercială. Camionul era condus de un cetățean turc.
„În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunși printre marfa transportată, 12 cetățeni străini. Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 13 și 27 de ani, majoritatea solicitanți de azil în țară noastră. Poliţiştii de frontieră continuă cercetările, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile prevăzute de lege”, au declarat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
Trimite articolul
XAstia nu au nevoie de Green Pass , doar romanii care vor sa mearga la cumparaturi ? Oare cat se mai tolereaza astfel de cazuri ? De ce nu se iau masuri imediate impotriva lor cat si a soferilor care-i transporta ? Camionul confiscat, soferul la puscarie si migrantii expulzati de urgenta. Daca e cazul , cu catapulta. Nu pierde nimeni timp cu ei ca sa intre in tara, tot asa ar trebui expulzati fara prea multa birocratie.
expulzati criminalii din tara !! Acasa cu ei !!