Miercuri, 3 ianuarie, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român în vârstă de 35 de ani. Bărbatul conducea un ansamblu rutier înmatriculat în România şi transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, cauciucuri pe ruta România-Germania.
În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul destinat transportului de marfă, printre bunurile transportate, 12 cetățeni străini.
“Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, colegii noștri au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Pakistan, Etiopia și Afganistan, cu vârste cuprinse între 23 și 45 de ani, intrați legal în România. Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijlocul de transport, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun”, transmite Poliția de Frontieră.
Trimite articolul
XCand a fost sigilat vagonul , inainte sau dupa ce moslemii au ajuns in vagon ?