NĂDLAC. Migranții, cu vârste cuprinse între 12 și 30 de ani, sunt solicitanți de azil în România. Minorii au fost preluați de reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad.
„La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetățean turc, respectiv un român, aflați la volanul unor ansambluri rutiere înmatriculate în Turcia și România. Șoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, textile, îmbrăcăminte și ambalaje pentru societăți din Marea Britanie și Spania. În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, șase cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 12 și 30 ani, majoritatea solicitanți de azil în România, minorii urmând a fi preluaţi de reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad. În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun”, au declarat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
Trimite articolul
XAceeasi intrebare obsesiva, si fara raspuns din partea autoritatilor – cum pot sa intre asa derbedei periculosi in Romania ? Nu mai avem Politie de Frontiera ? Nu mai avem MAE si MAi ?
mars in mama voastra acasa! bine a facut Polonia cu voi!
mars acasa~ avem noi gunoaiele noastre!
Și Aradul e plin de acești imigranți. Dai dă ei pisti tăt, pi ulițe, în magazine, în tramvaie.