VĂRȘAND. În data de 24 aprilie, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român în vârstă de 38 de ani, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, pal, pe ruta România – Ungaria.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, cinci cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări. În cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Nepal, cu vârste cuprinse între 24 și 42 de ani, intrați legal în România în baza documentelor personale.
”În cauză, colegii noștri efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijlocul de transport, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun”, informează Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
Trimite articolul
XNu vom ajunge realmente in Schengen, pana nu li se interzic accederea in Romania a cetatenilor din Africa si Orient, furnizoare de imigranti. Asteptam AUR sau SOS. ca sa impuna asa o lege ? Daca declara ca fac asta, ii votex cu 2 maini.