Cu toate acestea, spune deputatul liberal, „sper că Victor Ponta va reuşi să-i convingă că este vorba despre respectarea cuvântului dat şi a semnăturilor puse pe un document. Chiar dacă este supus la mari presiuni, nu cred că Victor Ponta îşi va pune în pericol cariera, dar şi partidul, prin nerespectarea unei înţelegeri pe baza căreia USL a câştigat alegerile.Electoratul, inclusiv cel al PSD, nu va privi deloc cu ochi buni pe cel care va provoca ruperea USL”. Referitor la viitorul candidat al PDL la prezidenţiale, Calimente a declarat că „Sunt fan al lui Falcă. Ar fi păcat să nu-i fie puse în valoare calităţile, mult superioare celor ale lui Predoiu, despre care abia după cinci ani am constatat că posedă darul vorbirii. Niciodată nu a fost altceva decât un secretar al lui Traian Băsescu, ale cărui porunci le-a pus în aplicare fără să scoată un cuvânt”.
Mihai Calimente :„Sunt fan al lui Falca”!
ARAD. Deputatul Mihai Calimente crede că demonstraţia de forţă a PSD, la sfârşitul săptămânii trecute, este una normală pentru un partid puternic, după cum normală este şi dorinţa pesediştilor de a avea propriul candidat la Preşedinţia României.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Ştiri sportive
Naționala României a învins clar echipa Germaniei, cu scorul de 48-10 (13-10), vineri, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, la debutul în Rugby Europe Championship 2025.
România
Expoziția „Dacia! Regatul aurului și argintului”, deschisă la Muzeul Drents din Assen, Olanda, ale cărei bunuri culturale din metale prețioase aflate în colecțiile a 18 muzee din România s-au întors vineri seară în țară, după ce patru artefacte dintre acestea au fost furate, a înregistrat un număr de 84.336 vizitatori.
Mapamond
Anchetatorii urmează să continue vineri eforturile de a recupera cele două aeronave implicate într-un accident la Washington în care au murit 67 de persoane și care a ridicat întrebări cu privire la siguranța aeriană în capitala SUA, informează Reuters.
Local
Clădirea monument istoric a fost restaurată cu 8,7 milioane de lei, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată din bani europeni.
UT Arad
Costache și Ghezali au ratat ocazii foarte mari, dar și gazdele au avut o bară.
Local
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.
Local
Arădenii sunt notificați în vederea îngrijirii corespunzătoare a clădirilor și terenurilor deținute în proprietate.
2
România
Vlad Pascu, șoferul drogat care în octombrie 2023 a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai, a fost condamnat vineri, de Judecătoria Mangalia, la 10 ani de închisoare.
5
Citiți principiile noastre de moderare aici!