ARAD. Jocurile politice sunt delicioase dacă le priveşti cu detaşare. După ce ani de zile a marşat pe adversitate extremă faţă de PNL-ul lui Falcă, Mihai Fifor cu al său PSD e gata să voteze acum alături de liberali în Consiliul Local Municipal. După ce în urmă cu câteva zile l-a suspendat din partid pe rebelul consilier local municipal Ilie Cheşa, Mihai Fifor declară acum că susţine eventuala candidatură a aceluiaşi Ilie Cheşa la postul de viceprimar. Ceea ce înseamnă că negocierile purtate la Bucureşti între Gheorghe Falcă şi premierul desemnat Nicolae Ciucă, pe de o parte, şi Marcel Ciolacu, de cealaltă parte, au avut succes. Conducerea centrală a PSD i-ar fi impus conducerii locale să-l susţină pe Ilie Cheşa. Gurile rele spun că neacceptarea acestei soluţii ar fi dus la înlocuirea lui Fifor de la vârful organizaţiei cu… Eusebiu Pistru. Ceea ce era, probabil, şi mai greu de acceptat.
Aşadar, peste dorinţele şi argumentele lui Mihai Fifor, jocurile au fost făcute la Bucureşti, exact aşa cum şi-a dorit… Gheorghe Falcă. Desigur, e greu să recunoşti o înfrângere de asemenea amploare. Chiar şi în privat, darmite public. Şi dacă în privat îţi mai poţi stinge necazul cu reactivarea unor vicii pe care le credeai pierdute pentru totdeauna, în public… o dai întoarsă. Cât poţi de bine şi de convingător.
Povestea adaptării la noua situaţie
Iată ce ne povesteşte (pe profilul personal de Facebook, nu pe pagina oficială – a sa sau a partidului) preşedintele PSD Arad, Mihai Fifor:
„…Dacă luni se va pune la vot cel de-al doilea post de viceprimar al Aradului, ne vom juca şi noi şansa. Da, candidatul nostru va fi Ilie Cheşa, camaradul şi prietenul nostru. De ce jucăm postul de viceprimar? Pentru că noi credem că ne vom putea face vocea auzită mai bine din această postură. Pentru că noi credem că statul pe margine de dragul de a sta pe margine nu ajută nimănui. Pentru că noi credem că un viceprimar PSD va arăta ce înseamnă sa tragi cu adevărat pentru oamenii Aradului, ce înseamnă un capăt de pod pentru arădenii care îşi caută rezolvarea soluţiilor de zi cu zi şi care bat la uşi închise de mai bine de 20 de ani. Pentru că nouă chiar ne pasă şi pentru că nu refuzăm niciodată lupta. Si, mai ales, pentru că noi ştim să facem administraţie în slujba cetăţeanului şi nu pentru anumite grupuri de interese.”
După descrierea acestui tablou idilic, urmează caracterizarea personajului:
„De ce Ilie Cheşa? Pentru că Ilie, cu bune, cu rele, ca fiecare dintre noi, este un om dedicat şi devotat Aradului şi arădenilor. Pentru că Ilie Cheşa este un veteran pur-sânge al PSD Arad, cu zeci de bătălii date cu cei care de ani de zile devalizează Aradul şi cred că oraşul ăsta e moşia lor. Pentru că Ilie Cheşa nu va zice niciodată <nu> unui om care îi caută sprijinul. Şi, mai ales, pentru că Ilie face parte dintr-o echipă frumoasă, care, în urmă cu un an şi jumătate, promitea un altfel de PSD la Arad. Un PSD cu o echipă performantă, integră, dedicată în totalitate arădenilor şi nevoilor lor. O echipă din care Ilie Cheşa va fi mereu parte şi care îi va fi mereu alături, aşa cum şade bine camarazilor în orice bătălie. PSD Arad îl susţine fără echivoc pe Ilie Cheşa în proiectul acesta” – susţine Mihai Fifor.
Citește și:
Trimite articolul
XDe-acord cu grandioasa idee desprinsă din magistrala cuvântare!
Cel putin din cate am vazut eu, tov fifor apare frecvent pe la romania tv, unde continue sa latre dintr-o incapere intunecata. La televiziunea unui infractor fugar. De fapt, de ce va scriu: ma asteptam sa se fi intors dracului in oltenia, dar observ ca inca nu l-a readus la vatra pesedeul, ci inca ni-l mai lasa pe cap. Nu-i nimic, tineti-o tot asa si la fel va fi.
-
Dl Fifor valoreaza de zeci de ori mai mult decat pluseristii tai si pedelistii lu politruku! Din cauza sentimentului vostru de inferioritate, tu si alti cocalari va deversatio mizeria pe care o aveti in voi,in online !
-
Cam de cat zeci de ori asa? Nu cred ca trebuie sa fii indoctrinat politic ca sa vezi ce zdreanta este acest politruc, o carpa cu care s-a sters pe pwla chiar si dracnea si nu o data..sa iti reamintesc de scandalul cu Rusia, cand s-a pus sa faca declaratii iresponsabile? Ah si pentru Cetatea Aradului ce a facut cand a fost ministru? Exact, nimic. Tot da din gura acuma ca o moara stricata ca sa se vada de la centru ca activeaza, cand el este in cardasie cu cei de la usr si pnl. Hai zi-mi si mie ca-s pedelist.
-
vor fi langa toarsul chesa si cand acest va ajunge la puscarie? ca la fel a facut fifor si cu dragnea si cu caprar si tripa..atata i-o pupa in dos pana or fost liberi si i-or fost de folos dupa care s-o desprins de ei si nici nu ii mai cunostea,nu mai auzise de ei
-
E important sa respectam adevarul istoric, motiv pentru care trebuie reamintit cum fifor si caprar se bateau care sa ii tina veoricai dancila poseta, la propriu. Deci va dati seama ce slugoi lipsiti de coloana vertebrala. Niste pesedisti. Oltenii au distrus Romania in ultimele zeci de ani si inca mai sunt oamenii care nu vad asta.
Fifor?! Un adulac-aplaudac, penibil si gata de orice compromis, numai lui sa-i mearga bine!
Fifor?! Un adulac-aplaudac, penibil si gata de orice compromis, numai lui sa-i mearga bine!
Sunt mișcat până în străfundul sinapseor … 🙂
Stânga e dreapta și dreapta e stânga…
Și împreună sunt gloriosul USL 2.0…
PNL + PSD = 0+0 = 0…
M**e PNL & PSD…
Eu am crezut ca acest fifor a fugit in Madagascar.
La arad psd-ul ii condus de botoxatul din 2004!numai cine nu vrea,nu vede!
al dracului de politicieni …orice pentru ciolan…ar manca la propriu cacat pentru a prinde ceva de spaguit, combinat , furat…sobolani ordinari plini de boli ce sunteti !!! macar unul din ei sa fie mai cu coaie si normal la cap…adica un conducator cu coloana vertebrala care vrea binele comunitatii…in schimb aici doar frustrati care cred ca banii cumva o sa cumpere inapoi respectul de sine !!! nu asa e viata idiotiilor…daca te umplii de cacat e mai greu sa scapi de mirosul si boala ce o emani apoi.
Jocuri politice delicioase !?
Nu , draga, vorba unui clasic<>
Un praz putrezit, un oltean de culoare nesanatoasa care otraveste Aradul de cativa ani buni. Chiar acest oras nu are niste social-democrati de buna credinta pentru cei din jurul lor, pentru locuitorii acestui oras? Sa lase o amintire placuta dupa ei!
Penibili…amandoi , dar mai penibil e faptul ca aceste specimene vor obtine voturi ! Gunoaie umane !!!
Ați reușit să cititi cum Fifor îl injosea pe chesa pentru ca a votat!!
Acum la sunat și îs ca frați…..ce fel de oameni sunt la PSD?
gunoiule de vifor ai aparut?
Anarhie !!!
chiar credeti ca bucurestiul la obligat? de 10 ani nu a pus candidat la primarie pentru PSD la intelegere cu falca, sunt din acelasi loc de origine , sunt neam.
toate diferentele se sterg pentru accesul la resursele aradului …
niciunii nici altii nu reprezinta aradul si aradenii ci doar diversele avantaje meschine ale sefilor de partide
interesele noastre sunt doar un pretext pentru smecherii astia pusi pe furat si ce-i mai trist e ca sunt atat de multi idioti utili pe care se sprijina, asta dincolo de inexistenta unei variante la gunoaiele astea