„Consecvenţi pactului cu arădenii şi în ceea ce priveşte transparenţa publică, am cerut la finele anului 2016 Primăriei Arad să ne pună la dispoziţie valoarea excedentului bugetar pe anul în curs. Administraţia locală nu a catadicsit să vină cu vreun răspuns, din acelaşi motiv pentru care mii de alte informaţii publice vitale sunt ţinute sub cheie de administraţia Falcă. Adică obişnuita opacitate faţă de cetăţenii Aradului în manevrarea banului public. Iată însă că, la sfârşitul lunii februarie, primarul ne surprinde prin introducerea la transparenţă a unui proiect de hotărâre privind repartiţia excedentului bugetar. Unul uriaş, după cum bănuiam şi anume 146 milioane lei, adică aproximativ 32 milioane Euro.
La o lectură atentă surprizele încep să se ţină lanţ, edilul incluzând în proiect spre finanţare o serie de obiective pe care le bugetase şi în anul anterior şi care, din nou surpriză, nu s-au realizat deşi banii au fost alocaţi. Cu alte cuvinte, arădenii sunt în continuare minţiţi că primăria nu are bani pentru investiţii, în timp ce primarul face noi jonglerii cu aceleaşi sume în 2017, pentru fantezii investiţionale identice” – spune Mihai Fifor.
Senatorul PSD Arad spune că acest lucru reprezintă o dovadă pentru lipsa de sinceritate şi transparenţă a echipei Falcă, dar şi pentru absenţa performanţei aceleiaşi administraţii. „Ca să nu fiu suspectat de rea credinţă, lipsă de obiectivitate sau măsură, ţin să le comunic arădenilor că în viziunea primarului reabilitarea termică a unei clădiri de magazie de la direcţia venituri ar putea costa 730.000 lei ! O sumă total nerealistă, la fel cum este şi alocarea a 50.000 lei pentru un concurs de soluţii ce ar urma să stabilească o serie de locaţii şi modele de structuri pentru afişajul stradal.
Sarabanda investiţională ştiinţifico-fantastică nu se opreşte aici, pentru că acelaşi Gheorghe Falcă are impresia că am uitat de cei 30.000 lei pe care intenţiona şi anul trecut, dar iată şi în 2017, să îi arunce pentru un studiu de fezabilitate privind toaletele publice. Ne întrebăm, la fel cum am făcut-o şi în luna august, dacă 4 milioane lei pentru investiţia de la patinoar nu sunt un pic cam mulţi, iar dacă tot i-a aprobat maşina de vot a primarului, de ce nu a finalizat investiţia anul trecut după cum promisese. Şi nu este evident singurul obiectiv de acest tip, vizat, pentru că exemple similare de investiţii nerealiste vă pot oferi câte doriţi, la fel soluţii constructive nepotrivite, bazate pe studii de fezabilitate ambigue şi mai ales extrem de costisitoare. De ce ? Ne întrebăm şi noi, precum cetăţenii oraşului. Ce interes ar avea o administraţie care se pretinde a fi performantă şi conformă intereselor arădenilor să umfle costurile într-un mod de-a dreptul scandalos. La fel cum ne putem îndoi şi o facem de modul în care au decurs şi decurg anumite licitaţii publice. Doar pentru a genera un excedent bugetar imens în fiecare an, cu posibilitatea manevrării la discreţie a unor sume provenite din proiecte nerealiste, amânate la infinit dar bugetate. Regimul Falcă începe să semene din ce în ce mai mult cu o nuvelă SF, dar nu cu una inspirat scrisă, ci una extrem de stângace”, încheie senatorul PSD Arad, Mihai Fifor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!