“Astăzi, cu ocazia desfășurării Adunării Generale a Asociației Comunelor din România, președintele PSD, Liviu Dragnea, a transmis obiectivele pe care noi le avem în ceea ce privește îmbunătățirea cadrului legal în zona administrației publice locale. Primul pas a fost deja făcut, prin adoptarea măsurii de creștere a salariilor din administrația publică locală cu 20%. Astfel, primarul poate dispune de un aparat tehnic motivat și bine pregătit. De asemenea, Guvernul Grindeanu lucrează la Legea unică a salarizării care va reglementa și salarizarea primarilor. O așteptăm în Parlament pentru dezbatere și vot”, a declarat luni, senatorul arădean, Fifor Mihai.
Parlamentarul de Arad mai spune că, la reuniunea primarilor care a avut loc la Palatul Parlamentului, atât premierul cât și președintele PSD au vorbit despre măsurile care vor veni în sprijinul administrației locale: salarii mărite, sporuri pentru absorbția de fonduri europene și clarificarea legislației.
Fără blocaje
“Noi ne propunem să oferim un cadru legislativ cât mai clar primarului și consiliului local. De aici și necesitatea distincției între legalitate și oportunitate în atribuțiile și responsabilitățile primarului. În ultimii ani au apărut multe blocaje în dezvoltarea comunităților locale din cauza <bogăției> legislative. Trebuie să fie un raport corect între salarizarea primarului și responsabilitățile pe care și le asumă. În prezent acest raport este găunos și produce dezechilibre. Oportunitatea trebuie să revină celor care au fost mandatați de cetățeni să îi reprezinte, adică primarului și consiliului local. Măsurile propuse de echipa PSD arată că ne dorim un parteneriat real cu administrațiile publice locale”, este mai precizat Fifor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!