Încă un dosar pentru fostul inspector şcolar general, Mihai Spânu şi tot pentru trafic de influenţă la examenul de bacalaureat din anul 2014. Au mai apărut alte patru plângeri din partea a patru elevi de la care procurorii susțin că „a pretins câte 250 euro, pentru fiecare disciplină în parte, în vederea promovării frauduloase a examenului de bacalaureat, susţinând că are influenţă asupra persoanelor implicate în organizarea acestuia”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad. Procurorul Dan Aurelian Ursu, purtătorul de cuvânt al instituției, a precizat că este vorba de noi plângeri, altele față de cele pentru care a fost judecat și condamnat în urmă cu un an. Dosarul a fost trimis Tribunalului Arad spre soluţionare și pe data de 19 noiembrie 2015 este programat primul termen.
Vechea condamnare
Fostul inspector şcolar general Mihai Spânu a fost condamnat, în 2 octombrie 2014, la 3 ani cu suspendare, pentru trafic de influenţă în formă continuată. În același dosar a fost condamnată și profesoara de limba română Lavinia Biţ, care a primit 2 ani cu suspendare pentru aceeaşi infracţiune, pedeapsă redusă în urma apelului la 1 an și 4 luni. Mihai Spânu a fost acuzat atunci de trafic de influenţă în 23 de cazuri în care ar fi primit bani pentru a ajuta candidaţi să promoveze examenul de bacalaureat, iar profesoara Lavinia Biţ în opt cazuri.
În acelaşi dosar a mai fost implicat şi fostul inspector şcolar, Simona Crâsnic, care, însă, este cercetată într-un dosar separat, pentru că procurorii au disjuns cauza, dar dosarul nu a mai fost trimis spre Tribunal.
Aceeași poveste, alți acuzatori
Mihai Spânu, Simona Crâsnic şi Lavinia Biţ au fost ridicaţi de la domiciliu în noaptea de 29 spre 30 iunie 2014, înaintea desfăşurării probelor scrise ale bacalaureatului, de către procurorii arădeni. Anchetatorii au ridicat de la casele celor trei profesori sume importante de bani, 10.000 de euro, dar şi liste cu elevii care urmau să fie admiși în urma examenului de bacalaureat şi pixurile pregătite de profesori pentru a comite faptele (a identifica lucrările în funcţie de ustensilele de scris şi pentru a modifica lucrările). Procurorii care instrumentau dosarul spuneau că lucrările elevilor care ar fi dat mită ca să promoveze bacalaureatul urmau să fie completate cu răspunsuri corecte de către dascăli, după ştergerea răspunsurilor greşite.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, inspectorii Mihai Spânu şi Simona Crîsnic şi profesoara Lavinia Biţ ar fi primit de la elevi sume cuprinse între 300 şi 500 de euro pentru a-i ajuta să promoveze examenul de bacalaureat. Anchetatorii au declarat că pentru fiecare probă se cerea între 300 şi 500 de euro, iar suma creştea cu 50-100 de euro pentru fiecare punct în plus. Candidaţii ar fi plătit şi 900 de euro pentru a promova bacalaureatul în acest fel.
În timpul anchetei, investigatori sub acoperire s-au prezentat drept părinţi în faţa celor trei dascăli, pretinzând că vor să se asigure că toate probele bacalaureatului vor fi promovate de către copii.
Procurorul Codrin Gavra preciza că ancheta în acest dosar a început în urma unui denunţ, iar SRI a sprijinit demersul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
Imediat după începerea anchetei atât Mihai Spânu, cât şi Simona Crâsnic, au fost demişi din funcţiile deţinute la IŞJ Arad, respectiv inspector şcolar general adjunct (Spânu) şi inspector pentru managementul resurselor umane (Crâsnic).
Citiți principiile noastre de moderare aici!