Cu această ocazie va avea loc şi lansarea cărţii „Geneză şi Înviere. Cum citim Biblia astăzi?” în cuprinsul căreia se regăsesc dialoguri asemănătoare celui pregătit arădenilor.
„Evenimentul acesta își propune ca, prin dialogul care va avea loc între cei doi cunoscuți invitați, să readucă în inimile arădenilor lumina și bucuria credinței. Creștinismul se diferențiază de orice altă religie prin faptul că ne vorbește despre revoluția iubirii, a iubirii Mântuitorului care S-a întrupat din dragoste pentru noi. Prin întrupare <absolutul și-a asumat condiția relativului> pentru ca noi să experimentăm iubirea lui Dumnezeu” – spune Cristian Galea, consilier local municipal şi principalul organizator al evenimentului.
Accesul publicului este gratuit pentru toți cei interesați. Au prioritate cei care se înregistrează pe https://bit.ly/3WfolCk sau https://bit.ly/3j524Jg.
Trimite articolul
X„Accesul publicului este gratuit pentru toți cei interesați”, dar de bun simț la astfel de evenimente ar fi să se menționeze onorariul plătit de organizatori (autoritățile locale prin tot felul de centre de cultură), cât și cheltuielile conexe (cazare, transport, mediatizare). După care, în caz că în auditoriu sunt și alte persoane decât angajații de la primărie, să se specifice costul per spectator.
Mulțumesc
superb! cum a fost??