Nu toţi arădenii plătesc impozite la bugetul local. Şi o fac perfect legal, mii de contribuabili încadrându-se în situaţiile speciale pe care le prevede Hotărârea CLM privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale. Fie că sunt săraci, fie că se află într-o situaţie deosebită, locuiesc într-o clădire declarată monument istoric sau sunt persoane care îşi dedică timpul liber pentru a contribui la binele societăţii, toţi aceşti arădeni sunt scutiţi de la plata impozitului pe teren şi pe clădirea de domiciliu.
Pensionarii – 50%
În cuprinsul proiectului prin care se stabileşte nivelul impozitelor locale pentru anul viitor se regăsesc şi cazurile în care arădenii beneficiază de reduceri sau scutiri de la plata dărilor la bugetul local. În primul rând, conform proiectului, persoanele fizice care pot beneficia de prevederile hotărârii sunt pensionarii – care pot primi o reducere de 50% din impozitul pe clădire şi teren.
Pentru a putea beneficia de această facilitate, pensionarii trebuie să îndeplinească o serie de condiţii: ambii soţi să fie pensionari, venitul mediu lunar să nu depăşească 350 lei/soţ, suprafaţa construită a imobilului să nu depăşească 70 mp, să nu deţină alte proprietăţi (în afara celei de domiciliu) pentru care se solicită înlesnirea, proprietarul imobilului să achite integral toate obligaţiile faţă de bugetul local, calculate până la data depunerii cererii de înlesnire. Pe durata derulării înlesnirii, beneficiarul acesteia să achite la scadenţă toate obligaţiile faţă de bugetul local pentru care nu beneficiază de înlesnire.
Sute de săraci şi bolnavi
Pe listă se regăsesc şi persoanele „care se află în situaţii excepţionale”. Este vorba de familiile cu risc social, respectiv familiile cu risc socio-medical (cazuri medicale deosebite – boli incurabile sau boli care presupun tratamente având costuri ridcate care nu sunt suportate de CAS). Potrivit Corinei Drăghici, la nivelul municipiului sunt înregistrate aproximativ 400 de persoane beneficiare de ajutor social.
Fără aparatură modernă
Contribuabilii săraci care deţin aparatură modernă rămân fără şansa de a fi scutiţi de la plata impozitelor. Nu beneficiază de facilităţi fiscale persoanele care deţin o listă întreagă de bunuri: motorete, autoturisme, rulote, camioane, şalupe, bărci, iahturi, autobuze şi alte mijloace de transport. Acestora li se adaugă utilaje agricole, prese de ulei, mori de cereale, cazane de fabricat rachiu, drujbe etc. Lista continuă cu tablouri, obiecte de artă, bijuterii de valoare, obiecte ornamentale din metale preţioase. Nici proprietarii de terenuri intravilane (în afara celui aferent locuinţei de domiciliu) sau terenuri agricole nu vor avea şansa de a obţine scutirea de la plata impozitelor locale.
De menţionat, pe lista celor fără şanse de a fi scutiţi de la plata dărilor au fost incluse şi persoanele care deţin obiecte deseori de strictă necesitate, cum este cazul telefoanelor mobile. Acestora li se adaugă proprietarii de aparatură electronică modernă – video interfon, sisteme de alarmă, aparate de aer condiţionat, respectiv laptopuri sau calculatoare personale.
Investiţii şi voluntariat
Municipalitatea sprijină însă şi alte categorii sociale decât cele nevoiaşe. Persoanele fizice care deţin apartamente în clădiri multietajate şi care se obligă să realizeze sau să permită realizarea de locuinţe la mansarda acestora beneficiază de reducere în procent de 50% de la plata impozitului pe clădire.
De facilităţi fiscale beneficiază şi persoanele fizice din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Arad. Scutirea de acordă în proporţie de 100% pentru clădirea utilizată ca domiciliu şi pentru terenul aferent locuinţei de domiciliu.
5.200 de proprietăţi
În cursul acestui an, potrivit Direcţiei Venituri, s-au acordat scutiri de la plata impozitului pentru 5.200 de imobile şi terenuri.
JA-S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!