Polițiștii orașului Ineu au identificat anumite persoane din localitățile Ineu, Mocrea și Chereluș care ar deține la domiciliu, fără drept, mai multe articole pirotehnice. Pe 20 decembrie, aceștia s-au deplasat la locuințele celor vizați, confiscând materialele deținute ilegal.
„Din cercetări, a reieșit faptul că, două femei de 46 și 50 de ani din localitățile Ineu și Chereluș, și un bărbat de 59 de ani, din Mocrea, ar fi comercializat pe parcursul lunii decembrie, la sediile unor societăți comerciale din orașul Ineu, mai multe articole pirotehnice”, au transmis cei de la Inspectoratul de Poliție Județean Arad.
Polițiștii au ridicat și indisponibilizat de la domiciliile acestora un număr total de 5.619 articole pirotehnice (artificii, petarde), în vederea continuării cercetărilor. În cauză au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice, cercetările fiind continuate de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în vederea luări măsurilor legale care se impun.
Trimite articolul
XBravo! Super captura! Dar niste droguri cand confiscati?