Câteva mii de credincioşi au venit, cu mic cu mare, din tot vestul ţării, ba chiar şi din străinătate, la mănăstirea Hodoş Bodrog, aflată la aproximativ 14 km de municipiul Arad. Credincioşii spun că aici se regăsesc an de an, şi trăiesc clipe unice care îi aduc mai aproape de Sfânta Fecioară Maria. Oamenii vin de departe pentru a participa la procesiunile care au loc aici, la mănăstirea Hodoş Bodrog.
Credincionşii parcurg în total 4 km şi s-au oprit la cele 14 cruci de pe Drumul Crucii, unde au aprins lumânări şi s-au rugat. Drumul Crucii reprezintă drumul pe care Iisus Hristos l-a parcurs cu Crucea în spate, urcând Dealul Golgotei şi făcând cele 14 popasuri. Drumul Crucii este făcut după modelul Patriarhiei Ortodoxe de la Ierusalim.
Mulţi credincioşi rămân peste noapte la mănăstire şi îşi petrec noaptea sub cerul liber în curtea mănăstirii.
La Mănăstirea Hodoş-Bodrog slujbele au început marti dimineaţă şi au continut toată noaptea, până miercuri la 10:00 când se va oficia Sfânta Liturghie Arhiereasca chiar de către IPS Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului.
Mănăstirea Hodoş-Bodrog îşi sărbătoreşte şi hramul la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
Potrivit site-ului Mănăstirii, Hodoş-Bodrog este considerată cea mai veche aşezare monastică din ţara noastră, cu viaţă monahală neîntreruptă. Prima atestare documentară a mănăstirii datează din anul 1177, iar informaţiile unor istorici vorbesc despre existenţa unor călugări greci încă din secolul al XI-lea.
Tradiţia spune că mănăstirea a luat fiinţă după ce un taur din turma unui păstor a scos cu coarnele din pământ Icoana Maicii Domului cu Pruncul Iisus, icoană făcătoare de minuni. Exact pe acel loc, credincioşii au construit o biserică, unde şi astăzi se mai păstrează Icoana. Pentru a confirma datele tradiţiei, se mai păstrează încă, în biserica mănăstirii, capul taurului care a descoperit Icoana, precum şi Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!