Evenimentele din cadrul „Săptămâna Pământului în Arad” au luat sfârşit. În conferinţa de presă susţinută luni, organizatorii evenimentului au prezentat bilanţul şi impactul pe care l-au avut asupra Aradului. De departe, cel mai important lucru este că mii de arădeni s-au implicat în derularea proiectului.
Sute de saci de deşeuri
„La acest eveniment, în decursul săptămânii au fost implicaţi 3000 de voluntari, au fost plantaţi 1500 de puieţi în Pădurea Ceala cu participarea a 400 de voluntari şi au fost colectaţi peste 700 saci de deşeuri, ecologizarea fiind realizată de 250 de voluntari. Chiar dacă individual suntem o picătură, împreună suntem un ocean”, a concluzionat Sebastian Popescu, unul dintre organizatorii evenimentului.
„Celor 3000 de voluntari implicaţi în eveniment se alătură sutele de persoane care au participat la miercurile studenţeşti, concertul de sâmbătă dedicat Săptămânii Pământului şi miile de persoane care au primit un pliant cu sfaturi ecologice sau au văzut emisiunea TV dedicată acestui eveniment. Mai sunt persoanele care au văzut măcar un afiş sau au citit articol în ziar sau pe site”, au declarat organizatorii.
Fără iluminat
Un alt aspect pozitiv al evenimentului, a fost alăturarea oraşului Arad, miilor de oraşe din întreaga lume sub egida „Earth Hour”. Sămbătă timp de o oră au fost stinse luminile Primăriei, Teatrului Clasic „Ioan Slavici” şi iluminatului stradal în perimetrul Primărie – Teatru.
JA – V.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!