ARAD. Alegerile din urmă cu patru ani au găsit România cu un Guvern condus de Dacian Cioloș, din poziția de independent. Câștigătorul alegerilor din 2016 în urma scrutinului parlamentar, PSD, l-a propus prim-ministru pe Sorin Grindeanu, dar după aproximativ 6 luni social-democrații au schimbat Guvernul. Nu a fost prima schimbare, în ultimul mandat din Parlament, Guvernul suferind nu mai puțin de 4 schimbări și având 5 prim-miniștri. Așadar, după Sorin Grindeanu a urmat Guvernul lui Mihai Tudose (PSD) până în ianuarie 2018, Mihai Fifor (PSD) – 16 ianuarie – 29 ianuarie 2018, Viorica Dăncilă (PSD) – noiembrie 2019. Mandatul lui Dăncilă a fost urmat de preluarea Guvernării de către liberali cu un Guvern minoritar, fără majoritate în Parlament, condus de Ludovic Orban. Așadar, de la ultimele alegeri parlamentare din decembrie 2016 până la acele de duminică, 6 decembrie, s-au schimbat 5 prim-miniștri.
Cum s-au transpus schimbările de la București în opțiunea arădenilor pentru Parlament? Cu zeci de mii de voturi pierdute atât de PNL cât și de PSD în bătălia electorală. Chiar și UDMR a avut mult mai puțini votanți duminică, deși bazinul electoral al Uniunii este unul destul de stabil. Doar USR a reușit să marcheze în plus față de competiția din 2016, dar atunci participase pentru prima dată în alegerile parlamentare.
PSD a câștigat în 2016 cu 48.862 de voturi la Senat și 47.883 la Camera Deputaților. Locul secund a fost urmat de PNL cu 44.698 de voturi pentru senatori și 45.008 voturi pentru deputați, iar UDMR era pe poziția a treia cu 11.070 de voturi la Senat și 10.869 la Cameră. USR, aflat la primul scrutin pentru Parlament în 2016, a obținut în urmă cu patru ani 10.339 de voturi pentru Senat și 9.755 de voturi pentru deputați. După patru ani, opțiunile arădenilor s-au modificat, iar pe fondul unui număr mult mai mic de votanți prezenți la urne, marile partide au pierdut mii de voturi.
Așadar, în urma votului de duminică, PNL s-a clasat pe prima poziție în Arad cu 30.429 de voturi pentru Senat și 30.550 de voturi pentru Camera Deputaților. Comparativ cu 2016, liberalii au avut în acest an cu peste 14 mii de voturi mai puține decât în 2016. PSD, cel care s-a impus în 2016, a adunat la scrutinul actual 25.064 de voturi pentru Senat și 25.156 de voturi pentru Cameră, cu peste 20 de mii mai puține decât în 2016. Chiar și UDMR a pierdut din voturi, pe fondul absenteismului masiv din acest an, având cu aproximativ 4.000 de voturi mai puține decât în 2016.
USR este singurul partid care a reușit să câștige voturi în plus față de 2016, dar – așa cum aminteam – în urmă cu 4 ani partidul se afla la prima participare în alegerile parlamentare. Așadar, față de 2016 USR a fost validat pentru Parlament în acest an cu aproximativ 6.000 de voturi în plus (16.204 pentru Senat și 16.237 Camera Deputaților).
Voturile pierdute de marile partide în Arad au fost efectul, pe de o parte, a celor 27.861 de arădeni care au votat în 2016 dar care în acest an au decis să nu își mai exprime opțiunea de vot (prezența la urne fiind de 36,55% în 2016 și de doar 28,97% în 2020), dar pe de altă parte voturile au mers și către formațiunea nou apărută AUR – Alianța pentru Unirea Românilor. AUR a reușit să adune în Arad peste 15 mii de voturi atât la Camera Deputaților, cât și la Senat.
Trimite articolul
XNu e logic,cum se face că toată lumea este nemulțumită de guvernare PSD SI PNL si paradoxal tot aceste partide sunt pe primul si al doilea loc e stupid și fără logică.😔😔😔😔